Biroul Național de Statistică (BNS) continuă din 1 mai colectarea datelor pentru Cercetarea Bugetelor Gospodăriilor Casnice, care include acum un modul suplimentar, dedicat impactului crizei COVID-19, transmite CURENTUL.
Întrebările adiționale au fost formulate în colaborare cu PNUD Moldova și Banca Mondială, iar datele urmează sa fie utilizate pentru evaluarea impactului crizei asupra grupurilor vulnerabile ale populației și populației în ansamblu.
Astfel, gospodăriile incluse în eșantionul din trimestrul II al anului 2020, vor răspunde la întrebări care vor reflecta:
Consecințele asupra stării de sănătate, activității economice sau a mobilității;
Dificultățile în accesarea produselor sau serviciilor de sănătate;
Consecințele asupra stării financiare a gospodăriei;
Măsurile întreprinse de gospodări pentru depășirea dificultăților financiare;
Dificultățile în accesarea serviciilor de educație la distanță;
Dificultățile legate de desfășurarea învățământului la distanță.
Informațiile colectate prin intermediul acestui modul, combinate cu datele din cercetarea de bază, vor constitui o sursă de date statistice de relevanță maximă pentru societate, în contextul actual. Acestea vor putea fi folosite pentru a înțelege mai bine problemele cu care se confruntă populația, inclusiv diferite tipuri de gospodării.
Toate informațiile colectate de la gospodăriile casnice în cadrul cercetării sunt confidențiale și vor fi utilizate doar în scopuri statistice. Rezultatele cercetării vor fi publicate, în formă generalizată, pe pagina oficială web a BNS în trimestrul III al lui 2020.
Recent, PNUD a demarat procesul de evaluare a impactului socio-economic al COVID-19, pentru a sprijini recuperarea grupurilor vulnerabile și a afacerilor locale. Cercetarea se va baza atât pe date statistice, cât și pe dovezi alternative.
Evaluarea este pregătită cu expertiză națională și internațională, implicând membrii grupului de lucru privind impactul socio-economic al COVID-19, condus de PNUD în numele echipei de țară a ONU și în parteneriat cu asociații de afaceri și companii private. Grupul de lucru este format din entități ONU și parteneri de dezvoltare, fiind astfel asigurată și o abordare coordonată și sinergetică.
Cristina Parfeni