Pe parcursul anului 2018, Banca Națională a Moldovei (BNM) a continuat reformele în sectorul financiar-bancar, acestea fiind axate pe transparența acționarilor, supravegherea și reglementarea instituțiilor financiare.
Potrivit Raportului anual, eforturile de transparentizare a acționarilor au avut drept rezultat atragerea unor investitori strategici în sector.
„Astfel, la situația din 31 decembrie 2018, Banca Transilvania (a doua bancă comercială din România după active) împreună cu Banca Europeana pentru Reconstrucție si Dezvoltarea (BERD) dețineau peste 72 la sută din capitalul B.C. „VICTORIABANK” S.A.; Intesa Sanpaolo, Italia, a devenit acționar unic la B.C. „EXIMBANK” S.A.; iar un consorțiu internațional de investitori format din Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Invalda INVL și Horizon Capital au devenit deținători ai 41,09 la sută din capitalul B.C. „MOLDOVA-AGROINDBANK” S.A. Acționarii noi au contribuit la fluxul de Investiții Străine Directe, și au drept scop transferul de tehnologii noi și know-how-uri în sectorul financiar-bancar din Republica Moldova. Totodată, au fost create condiții pentru atragerea investitorilor europeni și în BC „Moldindconbank” S.A., care s-a materializat la începutul anului 2019. Putem constata că în sectorul bancar din Republica Moldova a avut loc o schimbare esențială în comparație cu situația de până la criză”, se spune în raport.
Eforturile BNM s-au bucurat de suport politic din partea Parlamentului și al Guvernului și au avut drept rezultat reformarea substanțială a cadrului normativ bancar, care asigură independența băncii centrale, extinde diversitatea instrumentelor prin care BNM poate interveni, stabilește standarde de reglementare și supraveghere în sectorul bancar conform directivelor UE și „Basel III”. Tendința de consolidare a fondurilor proprii a băncilor a continuat în 2018, sectorul bancar din Republica Moldova ajungând unul dintre cele mai bine capitalizate sectoare din regiune.
Republica Moldova, pe parcursul anului 2018, a marcat o expansiune economică robustă. Astfel, Produsul Intern Brut (PIB) a înregistrat o creștere de 4,0 la sută, determinată în mare măsură de sporirea activității investiționale. Inflația s-a menținut la nivel scăzut pe parcursul anului și a constituit în medie 3,0 la sută, fiind cu 3,6 p.p. inferioară celei din 2017. Nivelul scăzut al inflației a fost determinat preponderent de impactul dezinflaționist din partea prețurilor la gaze din rețea, tarifelor la energia electrică, aprecierea monedei naționale, dar și a prețurilor la produsele agroalimentare. Suntem siguri că dinamica pozitivă a creșterii economice va continua și în anul 2019, iar rata inflației va reveni la nivelul țintă pe termen mediu.
BNM și-a asumat rolul de lider în promovarea reformelor în sistemul financiar și va continua să încurajeze inovațiile și dezvoltarea sectorului. Crearea Depozitarului Central Unic al Valorilor Mobiliare (DCU) de către BNM, cu asistență din partea Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și a altor parteneri de dezvoltare, reprezintă redefinirea unei componente-cheie în infrastructura sistemului financiar din Republica Moldova, precum și o nouă etapă în procesul de decontare și tranzacționare cu valori mobiliare în formă dematerializată. La 31 iulie 2018, DCU a efectuat lansarea activității de decontare și a înregistrat primele tranzacții pentru instrumentele financiare: Valori Mobiliare de Stat și Certificate ale Băncii Naționale. Din momentul lansării și până la 31 decembrie 2018, în sistemul DCU au fost generate tranzacții cu o valoare decontată de circa 187 miliarde lei.
„În perspectivă, BNM este determinată să promoveze reformele îndreptate spre consolidarea și dezvoltarea sectorului bancar. În același timp, BNM va promova o politică monetară prudentă, cu scopul menținerii inflației în limitele coridorului de deviere și asigurării condițiilor optime pentru realizarea potențialului economic al țării”.
Raportul îl vedeți aici.