Blocul „Împreună” consideră compensațiile la agentul termic de doar 300-800 lei o bătaie de joc la adresa cetățenilor, subliniind că „majorarea tarifului la gaz se va răsfrânge asupra prețului la produse și va afecta capacitatea de cumpărare a cetățenilor”, informează CURENTUL.
În cadrul unei conferințe de presă, liderii Blocului au menționat: „În primul rând, trebuie să facem diferența dintre tariful la gaz care era până la majorare și majorarea care a fost aplicată de ANRE începând cu 1 decembrie. Cei aproape 3,7 lei per m3 de gaz trebuie compensații la toți consumatorii, or, această majorare s-a întâmplat din cauza guvernării incompetente care nu a intervenit la timp.
Prețul gazului de până la majorare ar trebui compensat familiilor în conformitate cu gradul lor de vulnerabilitate. Cuantumul acestor compensați oferit de Guvern este unul foarte mic: 300-800 lei pentru cei care se încălzesc cu gaze naturale sau energie termică este foarte puțin. În redacția actuală, aceste compensații în majoritatea cazurilor nu vor ajunge nici pentru acoperirea majorării la tarif.
De asemenea, este nevoie de revizuit regulamentele de atribuire a gradului de vulnerabilitate și a cuantumului compensației. Aceste regulamente au fost făcute pe ascuns, fără consultări publice și conțin mai multe lacune și erori care discriminează mulți cetățeni, în special tinerele familii”.
Blocul „Împreună” îl îndeamnă ministrul Muncii să creeze un mecanism corect și echilibrat, or, în redacția actuală el nu ține cont de cheltuielile reale al familiilor și calculele vor fi greșite în raport cu cetățenii.
În acest context, Blocul a solicitat următoarele modificări:
„Să fie exclusă din formula de calcul a veniturilor indemnizația unică la naștere. Deși în art.11 al regulamentului se menționează că indemnizația unică la naștere nu se calculează la venituri, în formula de calcul a veniturilor de la art. 28.1, este inclusă și această indemnizație (divizată la 6)
Să fie incluse în formula de calcul a cheltuielilor creditele. La moment, regulamentul prevede că Ministerul va solicita istoriile de credit ale persoanelor care au depus cereri de compensare însă, în formula de calcul a cheltuielilor familiei aceste date nu sunt incluse. Amintim că anul trecut, la insistența Platformei DA, Guvernul a inclus în formula de calcul a cheltuielilor creditele ipotecare
Includerea în formula de calcul a cheltuielilor chiria (dacă contractul de locațiune este înregistrat oficial la ASP). Majoritatea tinerilor familii locuiesc la gazdă și dacă aceste cheltuieli nu vor fi calculate, atunci gradul de vulnerabilitate al lor va fi total eronat
Includerea în formula de calcul a cheltuielilor contractele de studii. Contractele de studii costă scump, iar dacă ele nu sunt incluse în calcul, atunci calculul de vulnerabilitate la o familie care are un copil la studii contractuale va fi total greșit”.
„Principiul regulamentului de atribuire a compensației este de a calcula diferența dintre veniturile familiei și cheltuielile ei – câți bani îi rămân pentru achitarea facturilor. La calcularea veniturilor, Guvernul a fost foarte atent pentru a calcula fiecare bănuț care îl câștigă cetățenii, iar la calcularea cheltuielilor s-au limitat doar la minimul de cheltuieli calculat de Biroul Național de Statistică fără a include cheltuieli esențiale și costisitoare care le suportă familia. Fără modificările propuse de Blocul ÎMPREUNĂ, calculul vulnerabilității va fi o minciună, iar tinerele familii vor fi complet discriminate.
Și nu în ultimul rând, Blocul ÎMPREUNĂ, îndeamnă Guvernul să elaboreze în regim de urgență un regulament de compensare și pentru agenții economici care folosesc la producere gazele naturale. În caz contrar majorarea tarifului la gaz se va răsfrânge și asupra prețului mai mult produse de larg consum, care la rândul său va afecta capacitatea de cumpărare a cetățenilor. Dacă nu se va elabora acest regulament, atunci majorările salariale și indexarea pensiilor prezentate cu mare fast de guvernare, vor fi praf în ochi. Dacă Guvernul nu are capacitatea de a elabora rapid acest regulament, Blocul ÎMPREUNĂ este dispus să pună umărul”, se mai spune în declarația Blocului.