Fracțiunea Parlamentară a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) a propus ca indexarea pensiei să aibă loc din data de 1 ianuarie și nu de la 1 aprilie – așa cum este în prezent, informează CURENTUL.
„Conform datelor oficiale oferite de Biroul Național de Statistică, vedem că în februarie 2022 comparativ cu februarie 2021 prețurile medii de consum au crescut cu 18,59%. Pentru legume prețurile au crescut cu 67%, ouă cu 43%, combustibil și carburanți – 35%, servicii comunal-locative – 29%, gazele naturale – 131%, iar ANRE propune tot să majoreze prețurile. Pe fundalul acestor majorări compensațiile au acoperit doar o mică parte a majorărilor de tarife”, a declarat deputatul BCS, Alla Darovannaia, în cadrul unui briefing de presă.
Ea a precizat că, Guvernul a propus ca de la 1 aprilie să fie indexate pensiile și alocațiile sociale cu 13,9 % și să se acorde o sumă fixă de majorare care încă nu este anunțată.
„De aceea, în aceste condiții actuale, cu atât mai mult că indexarea vine doar pentru pensia calculată, propunem să revenim la indexarea dublă a pensiei. Să se revină la propunerea inițiativă din legislatura precedentă cu majorarea pensiei și la 1 octombrie;
Altă propunere ține de indexarea pensiilor și alocațiilor sociale din data de 1 ianuarie;
De asemenea, propunem să revenim la inițiativa legislativă de oferire a 1000 lei pentru toți pensionarii care au o pensie mai mică decât 4000 mii lei. Pentru această propunere este nevoie de 600 milioane lei, dar noi consumatorii, în condițiile prețurilor actuale la benzină și motorină achităm în Bugetul statului peste 1,7 miliarde lei sub formă de accize și alte taxe”, a menționat deputatul.
Cristina Jicol