[ X ]
Blocul comuniștilor și Socialiștilor, despre proiectele refuzate și beneficiile pe care le-ar fi adus cetățenilor
13 August

Deputații fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor au declarat că astăzi, la formarea ordinii de zi în Parlament, le-a fost refuzată examinarea mai multor proiecte de lege, care, potrivit lor, sunt în folosul cetățenilor din Republica Moldova, informează CURENTUL.

„Proiectul nr. 171 ce prevede modificarea Legii subvenționării, unde astăzi din acei 1 miliard 100 milioane lei care au fost preconizați pentru anul 2021, deja sunt datorii 820 de milioane. De aceea modificarea legii este o garanție pentru anul 2022 care ar da posibilitate agricultorilor să își poată prevedea investițiile pe un termen mediu și mai îndelungat. Examinarea acestui proiect a fost refuzat”, a declarat deputatul Radu Mudreac, în cadrul unui briefing de presă.

El a menționat și despre un alt proiect important, proiectul nr. 172 ce ține de compensarea pagubelor în agricultură, unde a fost stabilită o pagubă de 51,3 milioane. „Cu toate că am constatat că unii dintre protestatari sunt deputați în Parlament, care în anul 2020 solicitau compensații pentru pierderi în agricultură, astăzi tac. Nu înțelegem care este motivul refuzului examinării acestor proiecte importante pentru domeniul agricol”, a precizat Mudreac.

La rândul său, deputatul Petru Burduja a spus: „În nomenclatura ordinii de zi a Parlamentului de astăzi nu se regăsesc proiecte care vin să susțină domeniul social și cetățeanul de rând, se găsesc proiecte care sunt impuse de organismele internaționale, așa cum este Codul Vamal, care vin să lobeze interesele anumitor companii din sectorul economic și vin legi care sunt în susținerea supunerii tuturor organelor de stat de drept”.

El a vorbit despre proiectul ce ține de obținerea de scutiri personale unice pentru o familie sau persoană care nu este căsătorită, la impozitul unor bunuri, dar și despre proiectul de lege prin care producătorii agricoli autohtoni să nu fie supuși să dea mai mult de 10% reduceri comerciale pentru produsele autohtone care urmează să le realizeze prin intermediul magazinelor comerciale.

„O altă lege ține de cota zero la impozitele pe venit în cazul în care agentul economic reinvestește acest venit în activitatea sa privind majorarea activelor, de fapt este un instrument foarte bun pentru susținerea activității agenților economici și crearea locurilor de muncă și atragerea investițiilor. Noi credem că aceste legi ar trebui să se regăsească în ordinea de zi”, a declarat Burduja.

Totodată, deputatul Vladimir Odnostalco a spus că au fost refuzate spre examinare proiectele ce țin de majorarea salariilor lucrătorilor medicali cu 40% și un proiect conform căruia fiecare școlar ar fi obținut 1000 de lei pentru pregătirea de școală.

Cristina Jicol

Inapoi la arhiva noutaților