„Una dintre cauzele principale al nivelului ridicat de sărăcie din Republica Moldova este decalajul excesiv al veniturilor obținute de diferite grupuri ale societății”, au declarat, astăzi, în cadrul unor declarații de presă, reprezentanții Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, informează CURENTUL.
Olga Rață, candidatul Blocului la alegerile din 11 iulie, a spus că, această inegalitate socială a crescut de mai multe ori în ultimii 20 de ani.
Prin urmare, candidata a enumerat măsurile pe care Blocul le va întreprinde în domeniul remunerării muncii:
utilizarea unui standard unic de salarizare;
majorarea salariilor angajaților, în următorii doi ani, din categoriile cel mai puțin plătite;
salariile persoanelor cu venituri mici și medii vor fi impozitate la rate mai mici;
va fi plafonată remunerarea șefilor și adjuncților instituțiilor publice cu autonomie financiară, care reglementează diferite sectoare ale economiei;
înăsprirea controlului asupra mărimii salariilor șefilor întreprinderilor de stat.
Totodată, reprezentanții Blocului au venit și cu unele măsuri ce țin de sistemul de pensionare:
mărirea pensiei minime pentru limita de vârstă;
continuarea mecanismului de indexare a pensiei – de 2 ori pe ani;
îmbunătățirea mecanismului de recalculare a pensiilor.
Mihaela Conovali