[ X ]
Blocul ACUM invită fracțiunea parlamentară PSRM la discuții publice
8 Aprilie

Blocul Politic ACUM invită fracțiunea parlamentară a Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) la discuții publice, în sala de conferințe a Parlamentului Republicii Moldova, informează CURENTUL.

Într-o postare pe o rețea de socializare, Blocul Politic ACUM scrie că ziua și ora pot fi convenite de comun acord.

„Îngrijorați de faptul că procesul de constituire a organelor de lucru ale Parlamentului este tergiversat, fiind blocată discutarea și adoptarea legilor necesare pentru eliberarea statului din captivitatea sistemului oligarhic; Conștientizând riscurile social-economice care rezultă din incertitudinea politică cauzată de lipsa unui Parlament funcțional; Reiterând faptul că dezoligarhizarea instituțiilor statului este condiția primordială pentru aducerea Republicii Moldova pe calea normalității și întoarcerea încrederii cetățenilor într-un viitor democratic și prosper al țării noastre; Având în vedere pachetul de acte legislative antioligarhice înregistrat la Secretariatul Parlamentului și fiind deschiși pentru dezbaterea publică în vederea îmbunătățirii acestuia, precum și discutarea altor potențiale inițiative în vederea dezoligarhizării țării, Blocul Politic ACUM invită fracțiunea parlamentară PSRM la discuții publice pe 9 aprilie 2019, ora 11.00 (sau în altă zi și oră convenite de comun acord), în sala de conferințe a Parlamentului Republicii Moldova”, se spune în postare.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților