[ X ]
Biroul Politici de Reintegrare anunță colectarea propunerilor de proiecte pentru 2021 pentru localitățile din Zona de Securitate
6 Ianuarie

Potrivit art. 3 lit. a) al Legii bugetului de stat pentru anul 2021 nr. 258 din 16.12.2019 (în vigoare din 01.01.2021, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 353-357, art. 290 din 22.12.2019) au fost aprobate pentru al XI-lea an consecutiv alocații bugetare pentru activitățile de reintegrare a țării, în sumă de 15 mln. de lei, transmite CURENTUL.

În contextul valorificării transparente a surselor financiare alocate, precum și în contextul stabilirii unui regim juridic clar pentru evaluarea, finanțarea și monitorizarea implementării proiectelor ce au drept prioritate realizarea obiectivului de reintegrare a țării, prin Hotărârea Guvernului nr. 131 din 21.02.2014 a fost aprobat Regulamentul cu privire la modul de selectare și evidență a proiectelor în cadrul Programului activităților de reintegrare a țării.

Conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 131 din 21.02.2014, pentru solicitarea finanțării propunerii de proiect din alocațiile pentru activitățile de reintegrare a țării, autoritatea publică inițiatoare trebuie să completeze un formular de aplicare, să anexeze la acesta setul documentar relevant și să depună dosarul în original la Cancelaria de Stat pentru a fi verificată corespunderea acestuia criteriilor de eligibilitate stabilite cu ulterioara evaluare a proiectului de către Comisia de selectare.

Lista propunerilor de proiecte selectate de către Comisie, precum și repartizarea după destinatari a alocațiilor respective se va aproba de Guvern prin intermediul Programului activităților de reintegrare a țării pentru anul 2021, după realizarea procedurilor legale în acest sens.

În acest context, Biroul politici de reintegrare anunță colectarea în perioada 18 ianuarie – 19 februarie 2021 a propunerilor de proiecte pentru anul 2021.

Sunt eligibile pentru concurs proiectele ce urmează a fi implementate în Zona de Securitate și care reflectă activități specifice (dezvoltare comunitară și regională, modernizare a instituțiilor sociale-cheie, soluționare a problemelor stringente de dezvoltare, asigurare a serviciilor publice esențiale) cu accent sporit către acțiunile care contribuie la promovarea măsurilor de consolidare a încrederii între populația de pe ambele maluri ale Nistrului și la realizarea obiectivului guvernamental de reintegrare a țării.

De la lansarea Programului activităților de reintegrare a țării (2011) și până în prezent (2020), în localitățile amplasate în perimetrul Zonei de Securitate a Republicii Moldova au fost implementate 435 de proiecte / activități în valoare de circa 126,74 milioane de lei.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților