Biroul politici de reintegrare declară că “cu deosebită consternare am aflat despre decesul violent la Tiraspol al cetățeanului Republicii Moldova Oleg Horjan, activist civic din stânga Nistrului”, informează CURENTUL.
Biroul a sesizat instituțiile naționale de aplicare a legii în vederea investigării cazului în conformitate cu legislația Republicii Moldova.
“Concomitent, am propus crearea unei comisii de anchetă neutre, sub auspiciile Misiunii OSCE în Moldova, care să se deplaseze la fața locului pentru o cercetare independentă a circumstanțelor acestei fapte tragice.
Biroul condamnă cu vehemență acțiunile criminale care atentează la viața și sănătatea oamenilor.
Exprimăm condoleanțe familiei îndoliate și apropiaților regretatului Oleg Horjan”, se mai spune în declarația Biroului.