[ X ]
Biroul pentru Republica Moldova a PSD România, inaugurat în sediul PDM
25 August

Biroul pentru Republica Moldova a Partidului Social Democrat din România a fost inaugurat astăzi în sediul Partidului Democrat din Moldova. Președinte al acestuia este Iurie Ciocan, ex-Președinte al Comisiei Electorale Centrale, ex-Director al Centrului de Implementare a Reformelor în cadrul Guvernului Filip, informează CURENTUL.

Președintele interimar al PDM, Monica Babuc, a salutat inaugurarea Biroului pentru R. Moldova a PSD România, menționând că acesta va contribui la dezvoltarea parteneriatul strategic dintre cele două formațiuni politice care împărtășesc valorile social-democrate și care au același obiectiv strategic: integrarea europeană a Republicii Moldova.

„În baza acordului semnat dintre PDM și PSD România și urmare a întâlnirii, din 20 iunie curent, cu Președintele PSD din România, dl Marcel Ciolacu, am stabilit de comun acord să oferim un spațiu de prietenie și de colaborare permanentă Biroului pentru R. Moldova a PSD România în sediul Partidului Democrat. E firesc ca două partide de sorginte social-democrată, care fac parte din aceeași familie politică europeană și internațională: Partidul Socialiștilor Europeni (PES) şi Internaţionala Socialistă, să contribuie la realizarea parcursului european al R. Moldova, mai ales din perspectiva țării care are statut de candidat în aderarea la UE”, a declarat Președintele interimar al PDM, Monica Babuc.

La rândul său, Președintele Organizației pentru R. Moldova a PSD România, Iurie Ciocan, a menționat că Biroul inaugurat astăzi va permanentiza comunicarea politică cu toți cetățenii români.

„Scopul nostru este să informăm cetățenii români despre activitatea PSD din România, să organizăm acțiuni de susținere a cetățenilor R. Moldova, precum și a celor care au și cetățenia României. În baza acordului de colaborare  dintre PDM și PSD din România, am stabilit mai multe acțiuni comune. Prima acțiune, care va avea loc în această toamnă, este organizarea Forumului comun al reprezentanților Administrației Publice Locale aleși din partea PDM și PSD, pentru inițierea unor proiecte de colaborarea comună în beneficiul cetățenilor”, a menționat Iurie Ciocan.

Cele două formațiuni politice au o relație de prietenie de lungă durată, care a fost fortificată prin Acordul de colaborare semnat pe 19 mai 2021, la Bucureşti.  PDM și PSD România s-au angajat să asigure multiplicarea participării active a celor două partide în viaţa politică şi social-economică a ţărilor noastre în beneficiul cetăţenilor, inclusiv prin continuarea procesului de înfrăţire dintre Primăriile conduse de exponenţii PDM şi PSD România.

PDM PSD

 

Inapoi la arhiva noutaților