Eforturile Guvernului în realizarea agendei de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană vor fi amplificate prin crearea, în cadrul Cancelariei de Stat, a Biroului pentru integrare europeană. O hotărâre în acest sens a fost aprobată de Executiv. Înființarea biroului confirmă angajamentul ferm față de parcursul european al Republicii Moldova și reprezintă o etapă importantă în pregătirea țării noastre pentru demararea negocierilor de aderare cu Uniunea Europeană.
Biroul va fi condus de către viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe și integrării europene și va gestiona procesul de aderare pe plan intern, inclusiv coordonarea alinierii legislației naționale la aquis–ul comunitar. De asemenea, angajații biroului vor asigura o comunicare eficientă despre Uniunea Europeană și beneficiile aderării la UE.
Tot astăzi, a fost aprobată și noua structură organizatorică a Cancelariei de Stat. Instituția va prelua mai multe sarcini noi, în diferite domenii, dar și rolul de coordonator național al asistenței tehnice și financiare externe a Republicii Moldova. Modificările propuse urmează să eficientizeze activitatea Cancelariei de Stat și să consolideze rolul acesteia de „Centru al Guvernului”.
Prevederile proiectului pot fi găsite aici.