Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD) va oferi Republicii Moldova un grant în valoare de 90 milioane de dolari. La ședința de astăzi, membrii Comisiei politică externă și integrare europeană au aprobat avizul consultativ pentru inițierea negocierilor și aprobarea semnării unui acord care presupune acest lucru.
Grantul va fi debursat într-o singură tranșă și va fi destinat cofinanțării Programului „Moldova, măsuri în situație de urgență, reziliență și competitivitate. Operațiunea de politici de dezvoltare 2”. Asistența financiară va fi disponibilă până la data de 30 septembrie 2023, iar banii vor fi utilizați pentru finanțarea necesităților bugetului de stat, cu scopul de a atenua efectele negative generate de războiul din Ucraina, precum și de a asigura reziliența și competitivitatea țării noastre.
De menționat că, la sfârșitul lunii mai, Banca Mondială a aprobat finanțarea Programului „Moldova, măsuri în situație de urgență, reziliență și competitivitate. Operațiunea de politici de dezvoltare 2”, în sumă de 92,1 milioane de euro (împrumut), 25 milioane de dolari (suma concesională nerambursabilă) și 9,3 milioane de dolari (grant).