[ X ]
Bilanțul săptămânii al CNA: Parlamentul a solicitat caziere de integritate pentru 4 persoane
18 Aprilie

Purtătorul de cuvânt al Centrul Național Anticorupție (CNA), Angela Starinschi, într-o postare pe o rețea de socializare, a prezentat bilanțul săptămânal al instituției, transmite CURENTUL.

Astfel, în premieră, Parlamentul a solicitat caziere de integritate pentru 4 persoane. În total, săptămâna trecută, au fost cerute 125 de certificate de cazier. De la începutul anului – 954.

Potrivit datelor CNA, în izolatorul instituției se află 20 de persoane arestate:

În Penitenciarul 13 – 6;

La domiciliu – 43;

În total – 69 de arestaţi.

La Linia naţională anticorupţie au fost recepţionate 49 de apeluri telefonice dintre care 4 sunt de competenţa CNA.

Pe parcursul săptămânii trecute a fost organizată audienţa a 360 de cetăţeni. Într-o instituţie publică are loc procesul de evaluare a riscurilor.

La Otaci, a fost organizată o acţiune de prevenire a corupţiei împreună cu misiunea EUBAM.

Pe data de 19 aprilie şi 20 aprilie, la Judecătoria Centru, vor avea loc noi şedinţe în dosarul fostului preşedinte al Federaţiei naţionale de baschet.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților