Pentru a marca 150 de ani de la nașterea Reginei Maria a României, Biblioteca Națională a Moldovei organizează expoziția cu genericul „„Regina Maria – singura regină a României Mari”, care va ilustra personalitatea legendarei suverane, cea care continuă să ne dăruiască lecții despre frumos, diplomație, sacrificiu, curaj, patriotism.
Regina Maria a scris proză, poezie, literatură pentru copii, memorii, articole de ziar. A pictat, a desenat, a decorat interioare și grădini, în 1918 fiind aleasă membru corespondent al Académie des Beaux-Arts din Paris. A fost pe front și în spitale, a încurajat și îngrijit răniți, a făcut impresionante acte de caritate, a creat o reţea de spitale, orfelinate, un serviciu de ambulanță. A contribuit fundamental la înfăptuirea Marii Uniri și la recunoașterea ei, devenind un simbol național. A trecut din istorie în legendă. A fost numită de popor „Mama răniților”, „Mama Regina”, „Regina soldat”. După 1918, țăranii din Transilvania i-au spus „împărăteasa tuturor românilor” și i s-au închinat. S-a identificat cu năzuințele lor, le-a purtat straiele cu noblețe și asumare, transformându-le în veșminte regale.
Expoziția aduce în vizorul publicului o parte din colecția BNRM care elucidează viața unei personalități celebre din istoria României care a fost și rămâne a fi un exemplu prin frumusețea și eleganța ei, prin inteligență și cultură, prin farmecul și forța prezenței sale, prin devotamentul ei față de țară și față de familie, prin talentul de „ambasador irezistibil”. Printre cele mai reprezentative sunt: Principele Radu al României. „Portretul unei regine”; Nicolae Iorga „Regina Maria : Cu prilejul incoronării”; Gauthier Guy „ Missy regina României”; Gheorghe Vlad „Maria, singura regină a României Mari”; Diana Mandache „Viva Regina Maria!”; Ion Bulei „Maria – o regină în război”; Della Marcus „Regina Maria : Un Instrument în Mâinele Divinității” ș.a. Printre exponate enumerăm și volume cu referire la activitatea literară a Reginei Maria: „Gânduri şi Icoane din vremea războiului” (1919), „O legendă de la Muntele Athos” (1923); „ Povestea vieţii mele” în 3 volume; „ Țara pe care o iubesc : Memorii din exil”; „ Capitole târzii din viaţa mea : Memorii redescoperite”; „ Copila cu ochi albaştri”; „Din inima mea… la inima lor… ”; „ Poveşti”.
Expoziția cuprinde circa 40 de documente (monografii, albume, ediții periodice) și poate fi vizitată începând cu data de 8 octombrie 2025 la Biblioteca Națională, spațiul expozițional, parter, blocul central (str. 31 August 1989, nr. 78 „A”),