La 6 decembrie, curent, a fost afectuat transferul mijloacelor băneşti pentru plata suportului unic de 600 lei. Potrivit datelor statistice ale instituţiei acest suport unic nu a fost primit de 451 de beneficiari, transmite CURENTUL.
Casa Naţională de Asigurări Sociale informează cetăţenii, care nu au ridicat banii, că îi pot solicita în continuare de la oficiile poştale doar până la 26 decembrie, curent.
Reamintim că suportul unic de 600 lei a fost acordat beneficiarilor de toate tipurile de pensii, stabilite până la 1 aprilie 2019, al căror cuantum lunar nu depăşea 2 000 lei. La aceeaşi sumă au avut dreptul cei care primesc alocaţii sociale de stat: persoanele cu dizabilităţi, inclusiv persoanele cu dizabilităţi din copilărie; persoanele cu vârstă de pensionare fără stagiu de muncă; familiile care şi-au pierdut întreţinătorul. Măsura a fost luată pentru ca toate aceste persoane aflate în dificultate să primească suportul unic înainte de sărbătorile de iarnă şi cele pascale ale anului 2019.
De menţionat, că recent Casa Naţională de Asigurări Sociale a informat în scris fiecare beneficiar în parte care nu a ridicat suportul unic despre faptul că poate solicita în continuare aceşti bani de la oficiile poştale până la 26 decembrie, curent.
Cristina Pendea