[ X ]
BCS va contesta legea cu privire la votul prin corespondență: ”nici nu a fost consultat cu experții Comisiei de la Veneția”
29 Aprilie

Blocul Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) va contesta legea cu privire la votul prin corespondență, informează CURENTUL.

În cadrul discuțiilor în ședința în plen a Parlamentului, cu privire la proiectul de lege privind pilotarea votului prin corespondență, Vlad Batrîncea a atenționat deputații că Republica Moldova se află sub monitorizarea Consiliului Europei, este o țară candidată la Uniunea Europeană și s-a angajat să nu modifice legislația electorală în an electoral.

În acest context, președintele fracțiunii BCS a exprimat nemulțumire că majoritatea parlamentară promovează un proiect care încalcă aceste angajamente, încalcă Constituția Republicii Moldova, ba mai mult, ”nici nu a fost consultat cu experții Comisiei de la Veneția, deși în ultimii 10 ani, toate modificările la Codul Electoral din Moldova au fost întotdeauna coordonate cu experții Consiliului Europei și ai Comisiei de la Veneția”.

Vicepreședintele Parlamentului a solicitat de la președintele Comisiei juridice, numiri și imunități, Veronica Roșca, să explice dacă proiectul a fost prezentat Comisiei de la Veneția și de ce regulile electorale se schimbă în an electoral.

Vlad Bătrîncea a subliniat că fracțiunea BCS va sesiza Curtea Constituțională pe marginea acestui proiect, ținând cont, inclusiv de argumentele juridice ale comisiei parlamentare de profil.

Inapoi la arhiva noutaților