[ X ]
BCS solicită suspendarea concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante într-un şir de instituții publice și plafonarea salariilor
9 Martie

Petru Burduja, deputat al Blocului Comuniștilor şi Socialiștilor, în cadrul unui briefing de presă, a prezentat o inițiativă ce prevede „îngheţarea” imediată a tuturor concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante într-un şir de agenţii naţionale şi instituţii publice, dar și plafonarea salariilor până la 20 000 lei, informează CURENTUL.

Parlamentarul a menționat că, salariile pentru unele funcții de conducere din instituțiile de stat sunt astronomice pentru Republica Moldova, fiind vorba de 70-120 mii de lei lunar. În context, Burduja s-a referit la faptul că în prezent, Comisia parlamentară economie, buget şi finanţe desfășoară un concurs pentru ocuparea postului vacant al unuia dintre cei cinci directori ANRE, cu salariul de zeci de mii de lei.

Deputatul a mai propus colegilor din Parlament plafonarea salariilor în instituțiile publice – până la 20 mii de lei, ceea ce ar corespunde mărimii a două salarii medii pe economie.

„Mizăm pe abordarea raţională şi susţinerea acestei iniţiative de către majoritatea parlamentară”, a subliniat socialistul.

Doina Buruiană

Inapoi la arhiva noutaților