Deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS), astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, au anunțat o serie de propuneri pentru susținerea cetățenilor și mediului de afaceri, informează CURENTUL.
Deputatul Petru Burduja a amintit de perioada de pandemie, dar și de multiplele crize actuale care au afectat foarte mult viața cetățenilor și a agenților economici.
„Fracțiunea BCS vine cu un pachet de legi care vor fi imputate pe segmente concrete pentru a ajuta cetățeanul simplu și domeniul afacerilor.
Primul proiect, cu care venim în Parlament și am cerut aviz Guvernului în mod prioritar, prevede un moratoriu până la 31 decembrie 2021 pe controale de stat fiscale și financiare, cele planificate, cât și inopinate. De asemenea, e vorba și de un moratoriu la controlul vamal, care ar avea efect odată cu votarea acestei legi.
Vrem să atragem atenția și la instituirea moratoriului asupra posturilor fiscale, care ar da agenților economici libertate mai largă pentru planificare și investiții. A fost o practică administrată în 2020 de Guvernul socialiștilor și a dat roade. Dacă observați în 2021, din inerție, activitățile economice au adus bani suficienți în bugetul de stat”, a declarat socialistul.
Potrivit parlamentarului, un alt proiect ține de amnistierea fiscală – amnistierea penalităților și amenzilor stabilite de Inspectoratul Fiscal până la data de 31 decembrie 2022.
„Un alt proiect ține de plafonarea salariilor persoanelor cu funcții de demnitate publică. Avem precedente la Curtea Constituțională (CC) – cu 60 mii lei pe lună, CNPF – cu peste 120 mii lei pe lună… dar, cetățeanul simplu e pus să se confrunte singur cu greutățile. Astfel, salariile pentru martie-decembrie 2022 plafonate nu vor depăși 2 salarii medii pe economie, adică aproximativ maxim 19 800 lei”, a mai spus el.
De asemenea, Petru Burduja a precizat că mai propun și o măsură de anulare a achizițiilor publice care nu sunt extrem de necesare acum – procurare de automobile, reparații etc.
Deputatul Tatiana Cunețchi a declarat că ei mai propun și declararea impozitului pe venit pentru 2021 de către agenți economici, subiecți prevăzuți la art. 13 din Codul fiscal și întreprinderile individuale, țărănești – cu nu mai mult de 3 persoane salariate și care nu sunt plătitori de TVA, să se efectueze până la 31 mai, nu până la 25 martie cum e acum, iar achitarea impozitului pe venit să se efectueze până la 31 decembrie 2022.
„Considerăm propunerile noastre judicioase și necesare și îndemnăm toți colegii din Parlament să le susțină”, a subliniat ea.
Deputatul a spus că, de asemenea, vor reitera, în ședința Parlamentului, aplicarea cotei 0 pe impozitul reinvestit.
Cristina Gurez