[ X ]
Bătrîncea: Cine a organizat concursul pentru funcția de director CNA? Cine au fost candidații? Stamate: Văd că vacanța a alterat unora memoria
3 Februarie

Parlamentul analizează candidatura noului director al Centrului Național Anticorupție (CNA). În acest context, vicepreședintele Parlamentului, Vlad Bătrîncea, a întrebat când a fost organizat concursul, cine sunt contracandidații, ce punctaj au acumulat, transmite CURENTUL.

„Când anume a avut loc concursul? Câți au participat? Când și în ce condiții s-a elaborat selectarea candidaților? Cum a evoluat concursul? Cine și ce notă a primit? Cine au fost principalii contracandidați?”, a întrebat Vlad Bătrîncea.

În replică, președintele Comisiei juridice, numiri și imunități, Olesea Stamate, a spus că legea a fost modificată și directorul este numit de Parlament la inițiativa a cel puțin 20 de deputați.

„Văd că vacanța a alterat memoria unora”, a spus Stamate.

„Prin modificările la legislație aprobate de majoritate, concursul pentru ocuparea funcției a fost eliminat. Nu putem vorbi de competitivitate, concurs, procedura transparentă la care pot participa toți cetățenii R. Moldova. 20 de deputați pot decide cine e candidatul. Considerăm că democrația a fost sfidată și au fost încălcate toate recomandările partenerilor”, a spus Bătrîncea.

„Campioni incontestabili la numirea prin concursuri știm că sunteți anume Dvs.”, a spus Stamate.

Menționăm că, Iulian Rusu, secretarul de stat al Ministerului Justiției, este propus pentru această funcție.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților