Irina Vlah a avut o întâlnire de lucru cu ambasadorul Statelor Unite ale Americii, Excelența Sa Kent D. Logsdon. În cadrul dialogului, părțile au făcut un schimb de opinii pe marginea mai multor subiecte de interes comun, axându-se, în special pe situația social-politică din țară și capabilitatea autorităților de a face față crizelor multiple cu care se confruntă, actualmente, Republica Moldova.
Un punct important al discuțiilor l-a reprezentat modul în care guvernul, cu sprijinul financiar al partenerilor strategici de dezvoltare, încearcă să susțină cetățenii în contextul crizei energetice, a presiunii inflaționiste și a prețurilor la facturi.
De asemenea, discuțiile au vizat necesitatea consolidării, în aceste circumstanțe dificle, a relațiilor dintre autoritățile centrale și cele ale autonomiei Găgăuze. Bașcana a amintit, în acest sens, despre mesajul pe care l-a transmis recent membrilor Comitetului de asociere UE- Republica Moldova, în care a solicitat un dialog direct cu eurodeputații pentru informare obiectivă, din prima sursă.
În altă ordine de idei, Irina Vlah s-a referit la amenințările securității cibernetice, urmare a „scurgerilor” de pe conturile de Telegram ale unor înalți funcționari publici: „Este o dovadă a vulnerabiltății sectorului cibernetic în fața crimelor informaționale și „invazia” deep fake-urilor care dezorientează opinia publică”.
Totodată, Irina Vlah s-a referit și la mișcările de protest din țară, accentuând că există riscul unei instabilități politice, iar reformele structurale, cât și mediul de afaceri se dezvoltă în condiții de stabilitate și credibilitate.
În cadrul dialogului, Vlah i-a mulțumit Excelenței Sale, domnului ambasador pentru suportul pe care SUA îl acordă în vederea implementării proiectelor de infrastructură în Autonomia Găgăuză, inclusiv prin intermediul proiectelor finanțate de către Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID). Printre proiectele în derulare fiind: “Humanitarian Assistant Program”, revitalizarea fermei de cai „AT-Prolin” din Ceadîr Lunga, unica ramasă în Republica Moldova, Centrul perinatal din Ceadîr-Lunga.
”Suntem recunoscători pentru susținerea puternică din partea Guvernului SUA și trebuie să afirm că autoritățile din Găgăuzia sunt capabile să creeze un mediu atractiv și prietenos pentru investițiile străine în varii domenii ale economiei naționale pentru a o face mai rezilientă.”
Spre final, Irina Vlah a menționat și rezonanța pe care a avut-o în sfera publică declația Dlui Ambasador Kent D. Logsdon despre influența agenților străini asupra unor actori politici din țară, inclusiv cei implicați în devalizarea sistemului bancar – „anchetă, care deja e timpul să aibă o finalitate”, a mai adăugat Vlah.
Ambasadorul Kent D. Logsdon a reiterat susținerea guvernului SUA pentru perspectiva europeană a Republicii Moldova, aflată în fața multiplelor provocări cu care se confruntă azi statul.