[ X ]
Bărbatul care a aplicat violența asupra unui polițist de frontieră – plasat în arest la domiciliu
6 Decembrie

Procuratura Generală anunță plasarea în arest la domiciliu, pentru 20 de zile, la solicitarea procurorilor, a unui bărbat cu vârsta de 35 de ani din Larga, Briceni, care a aplicat violența asupra unui ofițer la Poliției de Frontieră, atunci când a fost oprit de acesta, transmite CURENTUL.

Încheierea a fost emisă de Judecătoria Edineț, sediul Briceni, în seara de joi, 4 decembrie curent. Dacă va fi găsit vinovat de această faptă, în baza probelor prezentate de procurori, învinuitul riscă pedeapsa cu amendă 67.500 lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de până la 180 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani.

Amintim, în noaptea zilei de marți 26 noiembrie curent, acesta a fost oprit de către un ofițer principal al Direcției Echipe Mobile a Poliției de Frontieră, atunci când conducea un Nissan Pathfinder, în care se aflau patru pasageri. În momentul opririi, însă, în apropierea satului Cotiujeni, Briceni, acesta a aplicat intenționat violența față de ofițer, pe care l-a lovit cu ușa autoturismului și i-a provocat o echimoză.

De asemenea, acesta este cercetat și în alte cauze penale: contrabandă în valoare de peste 1 850 000 lei, conducerea mașinii în stare de ebrietate alcoolică, dar și pentru huliganism în Sectorul Poliției de Frontieră Larga din Briceni.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților