[ X ]
Bărbat din Soroca condamnat pentru comiterea a trei infracţiuni
3 Ianuarie

Un locuitor al raionului Soroca a fost condamnat la închisoare pentru trei capete de acuzare, transmite CURENTUL.

Potrivit Procuraturii din Soroca, în luna mai curent, după ce a consumat băuturi alcoolice cu amicul său de pahar, inculpatul s-a luat la ceartă cu acesta bănuindu-l că ar fi amantul soţiei sale. Agresorul a târât victima în gospodăria sa şi i-a aplicat o lovitură de cuţit, după care l-a luat la pumni, i-a sustras telefonul mobil şi l-a încuiat în portbagajul unui automobil.

Pentru comiterea vătămării corporale grave, jaf şi privaţiune ilegală de libertate, inculpatul, în vârstă de 26 de ani, a fost condamnat la 7 ani şi 6 luni de închisoare.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților