În data de 14 februarie, de Ziua Îndrăgostiților, zeci de simpatizanți ai Partidului „ȘOR” i-au adus Maiei Sandu flori. Manifestanții și-au exprimat astfel nemulțumirea pentru faptul că Președinția cheltuie, anual, în jur de 600 de mii de lei pentru flori. Asta în timp ce prețurile pentru servicii și produse cresc într-un ritm amețitor, iar salariile și pensiile au rămas la același nivel.
În cadrul unui flash-mob, membrii și simpatizații Partidului „ȘOR” i-au reproșat Maiei Sandu și reprezentanților PAS, formațiune care au promovat-o în funcția de președinte, că stau de flori de cuc și nu întreprind măsuri pentru asigurarea bunăstării cetățenilor. În plus, cheltuie banii publici pentru a-și majora salariile , dar și pentru lucruri de care te poți lipsi, în condițiile în care țara se confruntă cu mai multe crize.
„Președinția cheltuie o mulțime de bani pentru flori. Numai în prima jumătate a anului, Președinția a alocat peste 300 de mii de lei pentru flori și compoziții florale, pentru această instituție. Șeful statului cheltuie peste 3000 de lei lunar, ca să cumpere flori, ca să-și înfrumusețeze birourile. Este josnic! Pensia bunicii mele este mult mai mică. Am venit astăzi la Președinție cu flori, pentru ca măcar în această zi să nu fie cheltuiți banii publici. Foarte bine ar fi dacă bugetul prevăzut pentru flori va fi tăiat, iar banii să fie alocați pentru majorarea pensiilor. Această guvernare ne-a promis cu totul altceva, dar, în prezent, nici diaspora nu mai are încredere în acest președinte. Maia Sandu ne-a promis iubire, dar ne-a adus doar dezamăgire!”, a declarat reprezentantul Partidului „ȘOR”, Tatiana Gorea, care a locuit aproape zece ani în Italia.
„Maia Sandu, am obosit de cuvinte și promisiuni goale! Când cetățenii vor simți măcar un pic de iubire din partea dumneavoastră? Am venit astăzi ca să vă aducem flori. Sperăm că aceste flori vă vor ajunge pentru mult timp și nu va mai fi nevoie să cheltuiți din banii noștri, pentru a vă cumpăra flori, iar banii prevăzuți pentru a vă înfrumuseța birourile le veți da celor care au cu adevărată nevoie”, a declarat Anatolii Neamțev, un al reprezentant al formațiunii lui Ilan Șor.
„În ciuda faptului că prețurile și tarifele cresc în fiecare zi, în clădirea Președinției, se cheltuie sute de mii de lei pentru înfrumusețarea birourilor. Asta în timp ce mulți oameni mor de foame. Vrem ca acești bani să fie redirecționați pentru alte proiecte sociale. Nu mai cheltuiți banii cetățenilor pentru lucruri care nu sunt importante, mai ales în aceste vremuri grele în care trăim. Vom lăsa florile aici, pe prag la Președinție, sperăm că Maia Sandu se va bucura de ele. Am adus și flori de cameră și flori de pus în vază”, a menționat membrul Partidului „ȘOR”, Cristian Botnarenco.
Pe parcursul săptămânii trecute, Partidul „ȘOR” a organizat mai multe flash-mob-uri. Oamenii au manifestat în fața întreprinderii de panificație „Franzeluța”, în fața sediului MoldovaGaz și vila prezidențială de la Condrița. De asemenea, puterea PAS a fost huiduită în toată țara. Sute de oameni au protestat concomitent în zece orașe din țară, în semn de protest față de scumpirile fără precedent din ultima perioadă.