[ X ]
Avocații lui Vlad Filat vor face recurs la Curtea de Apel
21 Aprilie

În cazul lui Vlad Filat nu se face justiție, ci injustiție. Declarația a fost făcută de avocatul Igor Popa, după ședința de astăzi, informează CURENTUL. 

Avocatul a precizat că a fost acceptat doar demersul procurorului pentru prelungirea mandatului de arest, iar cererile depuse de Vlad Filat pentru înlocuirea măsurii de arest au fost respinse.

“Au fost numeroase persoane prezente, care au semnat pentru eliberarea sub garanție personală a lui Vlad Filat. Este vorba despre persoane notorii, oameni de creație, deputați din primul Parlament și actualul Parlament, artiști ai poporului, membri ai Asociației Deportaților – care nu au fost suficienți drept garant pentru eliberarea lui Vlad Filat”, a declarat Igor Popa, subliniind valoarea acestor personalități și precizînd că e vorba de sute de oameni.

Avocatul a reiterat că în dosarul lui Vlad Filat este vorba despre nedreptate. Totodată, el a spus că, liderul PLDM își dorește  un proces de judecată echitabil.

Igor Popa a anunțat că apărarea va merge cu un recurs la Curtea de Apel.

Cristina Gurez

Inapoi la arhiva noutaților