Un avocat din municipiul Chișinău a fost reținut de ofițerii Serviciului protecție internă și anticorupție(SPIA) al MAI şi procurorii din Procuratura pentru combaterea criminalității organizate și cauze speciale (PCCOCS), acesta fiind bănuit de trafic de influență, transmite CURENTUL.
Potrivit denunțătorului, avocatul ar fi pretins o sumă de 20 mii de euro de la acesta, susținând că are influență asupra unui procuror din cadrul Procuraturii Anticorupție, pentru al determina pe acesta să-l absolvească de răspundere penală pe clientul său, atribuidu-i statut de martor, pe o cauză penală pornită anterior pe numele acestuia.
În cadrul măsurilor speciale de investigații și acțiunilor de urmărire penală, sub controlul angajaților SPIA al MAI și procurorilor PCCOCS, avocatului i-a fost transmisă o sumă de 1 500 de euro, moment în care a mai pretins 6 mii de euro.
La data de 23 decembrie a.c., în jurul orei 17:00, pe str.Pușkin nr.22, din municipiul Chișinău, avocatul a fost reținut de către angajații SPIA și procurorii PCCOCS. În cadrul percheziției corporale au fost depistați o parte din bani.
Avocatul a fost reținut pe un termen de 72 de ore, fiind plasat în izolatorul pentru detenție preventivă.
De asemenea, în urma investigațiilor desfășurate s-a stabilit că, în cazul dat este implicat și un fost polițist, acesta fiind cercetat penal în stare de libertate.
Pentru infracțiunea respectivă, legislația prevede o amendă în mărime de până la 4 mii de unități convenționale sau închisoare de până la 6 ani.
Cristina Parfeni