[ X ]
Aveau nunta în mai 2020, dar COVID-19 le-a dat planul peste cap! Ce propun managerii localurilor din Chișinău pentru mirii rămași fără eveniment
26 Martie

În contextul înregistrării mai multor cazuri de infecţie cu noul virus COVID-19, Guvernul Republicii Moldova a stabilit noi reguli pentru ca persoanele să respecte distanţa socială, astfel fiind interzisă organizarea evenimentelor care ar aduna peste 50 de persoane, inclusiv în localurile închise.

În fiecare an după postul Paştelui începe sezonul nunţilor de primăvară. Ţinând cont de faptul că în ţară a fost instituită stare de urgenţă până pe 15 mai, iar mai multe restaurante şi-au sistat pentru moment activitatea, am contactat câţiva reprezentanţi pentru a afla cu ce soluţii vin pentru mirii care au programată nunta la sfârşitul lunii aprilie şi luna mai.

Contactată de reporterul nostru, Valeria Chirica, event manager în cadrul restaurantului MiaDora a spus că, în primul rând, ar trebui să păstrăm calmul şi să nu intrăm în panică.

„Cel mai important acum pentru noi toţi este să ne păstrăm calmul şi să nu intrăm în panică. Indiferent de cum este descrisă situația de către mass-media, trebuie să înterprindem măsurile necesare și recomandate de către medici. Între timp ar trebui să analizăm rațional, la rece, situaţia pe care o avem în țară. Să ne informăm de pe pagini oficiale și nu fake-uri care demoralizează. Este important să așteptăm 2-3 săptămâni, să vedem dacă răspândirea acestui virus este în progres sau regres și să avem oportunitatea de a întreprinde ceva. Pentru o stare de liniște interioară, le recomandăm mirilor, să întreprindă măsurile necesare. Pot rezerva o dată a evenimentului pentru perioada toamnei 2020, care ar fi potrivită pentru toți prestatorii pe care i-au ales pentru eveniment, păstrând-o și pe cea inițială, în cazul în care situația revine la normal. Colectivul restaurantului MiaDora este alături de clienții şi mirii săi pentru a-i susține și a le oferi ajutor. Important e să ramânem sănătoși și împreună vom putea găsi soluții pentru toate”, a spus Valeria Chirica.

Reprezentantul restaurantului Casa Nunţii Noroc, Adrian Patrașcu, a declarat pentru CURENTUL că, speră că situaţia din ţară se va ameliora cât mai curând şi îi îndeamnă pe toţi să stea acasă.

„La moment nu putem să spunem prea multe referitor la situaţia creată, fiindcă am fost luaţi prin surprindere atât noi, cât şi mirii noştri. Tot ce putem să vă comunicăm acum, în contextul situaţiei create de răspândirea virusului COVID-19, este faptul că contactăm online cu mirii ce au planificată data nunţii pentru luna mai şi ulterior îi asistăm în replanificarea evenimentelor pentru alte date, deja în sezonul de toamnă”, a spus Adrian Patrașcu.

Precizăm că Parlamentul a modificat un șir de acte normative ce prevăd pedepse, inclusiv penale, pentru nerespectarea măsurilor de prevenire sau combatere a bolilor epidemice. Amenzile variază între 25 000 și 75 000 de lei sau chiar închisoare de până la 7 ani. Potrivit documentului, nerespectarea măsurilor de prevenire sau combatere a bolilor epidemice, dacă aceasta a provocat răspândirea unei asemenea boli, va fi pedepsită cu amendă de la 720 la 1000 unităţi convenţionale (de la 36 la 50 de de mii de lei) sau cu închisoare de până la 3 ani. Aceleași fapte soldate din imprudenţă cu vătămarea gravă sau medie a sănătăţii sau cu decesul persoanei se pedepsesc cu închisoare de până la 7 ani.

De asemenea, nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire și combatere a bolilor epidemice, dacă aceasta a pus în pericol de contaminare populația, va fi sancționată cu amenzi de la 450 la 500 unități convenționale (de la 22 de mii 500 de lei la 25 de mii de lei) – pentru persoana fizică și de la 1000 la 1500 de unități convenționale (de la 50 de mii la 75 de mii de lei) aplicată persoanei juridice.

Mihaela Grosu

Inapoi la arhiva noutaților