Eugeniu Coștei este învingătorul concursului pentru ocuparea funcției de director al Autorității Aeronautice Civile a Republicii Moldova, transmite CURENTUL.
Contactată de reporterul nostru, șefa Serviciului Resurse Umane al Ministerului Economiei, Angela Cociu a spus că pentru funcția de director al AAC au susținut proba interviului doi candidați: Victor Neag și Eugeniu Coștei.
Scopul general al funcţiei de director al AAC este de a coordona activitățile ce țin de implementarea politicilor în domeniul aviaţiei civile şi supravegherea respectării de către persoanele fizice şi juridice a legislaţiei în acest domeniu pentru asigurarea siguranţei zborurilor, securităţii aeronautice, protecţiei consumatorului şi a siguranţei ocupaţionale.
Amintim că Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC) a anunțat concurs pentru ocuparea funcției de director la 29 octombrie curent după ce fostul director al AAC Octavian Nicolaescu a fost suspendat din funcție.
Mihaela Grosu