Serviciul Vamal demarează proiectul de implementare a sistemului de programare a trecerii frontierei de către autocamioane, transmite CURENTUL.
Componenta soft utilizată în cadrul sistemului va fi dezvoltată și implementată cu sprijinul financiar al Programului USAID Reforme Structurale în Moldova (Programul USAID). Un Memorandum de Înțelegere în acest sens a fost semnat, ieri, 06 iunie a.c., de către Directorul Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie și Directorul Programului USAID, Douglas Muir.
Principiul de funcționare a noului sistem de programare va fi similar celui aplicat în mai multe state europene. Mai exact, transportatorii de mărfuri își vor putea rezerva în prealabil timpul de traversare a frontierei, ceea ce va reduce substanțial aglomerările și va fluidiza traficul. Aplicația va putea fi accesată prin intermediul tuturor dispozitivelor electronice disponibile (calculator, tabletă, telefon mobil).
Memorandumul semnat, stabilește angajamentele părților privind implementarea noului sistem. Astfel, Programul USAID se angajează să dezvolte și să finanțeze achiziționarea noului modul informatic, oferind, totodată, asistență și la implementarea acestuia. Totodată, Programul va sprijini organizarea unei vizite de studiu în Estonia, unde funcționează deja un asemenea sistem.
În același timp, Serviciului Vamal îi revine sarcina de a asigura infrastructura și echipamentele necesare pentru pilotarea sistemului la postul vamal ”Sculeni”. Totodată, instituția va examina posibilitățile de aplicare a programului și în alte posturi vamale cu flux sporit. De asemenea, este luată în calcul și oportunitatea extinderii treptate a funcționalităților respectivului sistem de programare, astfel încât acesta să poată fi aplicat pentru toate categorii de vehicule.
Potrivit înțelegerilor, la prima etapă, sistemul ar urma să fie implementat, în regim de testare, la postul vamal ”Sculeni”, care, actualmente, înregistrează unele dintre cele mai mari valori de trafic. Decizia a fost determinată și de lucrările de reconstrucție capitală a acestui post, care vor începe în toamna acestui an. Prin urmare, aplicarea acestui instrument de fluidizare, combinată cu posibilitatea vămuirii în noua zonă de control vamal din apropierea postului, va asigura menținerea unei capacități optime de perfectare a acestuia.
Șeful Vămii le-a mulțumit reprezentanților Programului USAID pentru susținerea acordată în implementarea unei noi inițiative a Serviciului Vamal, orientată spre fluidizarea traficului transfrontalier și facilitarea activității operatorilor economici.
În acest context, Directorul Vămii a menționat noua versiune a aplicației TIR-EPD (declararea prealabilă a tranzitului sub acoperirea carnetului TIR), lansată cu susținerea Programului USAID la 18 martie curent.
De asemenea, șeful Vămii s-a referit și la aplicația online de procesare a trimiterilor poștale internaționale, care urmează a fi oferită prin intermediul aceluiași Program.
Tot cu sprijinul Programului USAID, Serviciul Vamal pregătește lansarea Portalului Informațional Comercial (en. Trade Information Portal) – o platformă interactivă care va conține toate informațiile necesare unui agent economic implicat în comerțul extern.
Asistența Programului USAID se extinde și asupra proiectului de modernizare a paginii web a Serviciului Vamal, precum și a Centrului Unic de Apel.
Un alt domeniu sprijinit de Programul USAID vizează promovarea conceptului AEO (Agenți Economici Autorizați). Beneficiile acestui statut vor fi aduse la cunoștința mediului de afaceri prin intermediul unei ample campanii de promovare, care va debuta începând cu luna iulie curent.
La rândul său, Directorul Programului USAID, Douglas Muir, a declarat că ”Sistemul de programare a trecerii frontierei și-a demonstrat eficiența în mai multe state limitrofe ale UE – Estonia, Finlanda, Lituania. De aceea, suntem foarte bucuroși că putem contribui la dezvoltarea lui și în Republica Moldova. Aceasta va contribui la predictibilitatea și transparența procedurilor, dar și va genera economii pentru antreprenorii care desfășoară activități economice externe. Totodată, acesta este un instrument major în procesul de facilitare a comerțului dintre Moldova și Uniunea Europeană”.
Cristina Pendea