Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) solicită partidelor proeuropene să semneze un angajament public, informează CURENTUL.
Președintele AUR, Vlad Bilețchi, a oferit mai multe detalii: „Solicităm partenerilor noștri firești de pe flancul proeuropean să spună public dacă admit sau nu să facă o alianță cu cei de stânga după alegeri – să semneze un angajament public că nu vor face alianță cu Dodon, Voronin, Șor sau Usatîi”.
Tot el a spus că, în lipsa unui asemenea angajament public, rămâne foarte mult spațiu de interpretare. „Pe care noi deja îl vedem. Așteptăm o poziție clară a colegilor noștri”, a adăugat Bilețchi.
Liderul Alianței a mai spus că 11 iulie este doar o etapă pentru AUR. „Indiferent de scorul obținut, noi putem avea doar scor pozitiv, noi ne vom continua lupta pentru dreptatea poporului român”, a conchis Bilețchi.
Dorin Chirtoacă, candidat AUR la următoarele alegeri, a ținut să precizeze că vremuri bune în Republica Moldova pot fi numai dacă facem Unirea. „Obiectivul nostru este ca până în anul 2025 să facem Unirea”, a susținut Chirtoacă.
Mihaela Conovali