[ X ]
Auditul Raportului conformității salarizării în 2019 în unele instituții de învățământ preuniversitar – examinat de CCRM
29 Octombrie

Curtea de Conturi a Republicii Moldova a examinat Raportul auditului conformității salarizării în anul 2019 în unele instituții de învățământ preuniversitar din subordinea autorităților publice locale (APL), transmite CURENTUL.

Scopul misiunii de audit a constat în evaluarea conformității salarizării în instituțiile de învățămînt preuniversitar din subordinea unităților administrativ-teritoriale (UAT) de nivelul II.

Probele de audit au fost acumulate din cadrul Direcției generale educație, tineret și sport a mun. Chișinău (DGETS) și DETS sectoriale din mun. Chișinău, din cadrul a 37 instituții de învățământ preuniversitar la autogestiune din mun. Chișinău și din cadrul a 2 instituții de învățământ preuniversitar din mun. Edineț. De asemenea, au fost analizate informațiile extrase din Sistemul Informațional Automatizat al Serviciului Fiscal de Stat.

Conform prevederilor art. 143-145 din Codul Educației, sursa prioritară de finanțare a instituțiilor preuniversitare de învățământ o constituie transferurile cu destinație specială de la bugetul de stat la bugetul local de nivelul II, calculate în baza costului standard per elev, precum și alte alocații de la bugetul de stat și de la bugetul UAT destinate educației.

Generalizând constatările și concluziile formulate în procesul de audit, au fost identificate următoarele neconformități:

Instituirea la unele instituții preuniversitare de învățămînt din mun. Chișinău a contabilităților separate a dus la majorarea unităților de personal și creșterea cheltuielilor pentru remunerarea muncii. În anul 2019, la 37 școli aflate la autogestiune, din mun. Chișinău, erau aprobate 153,5 unități de contabili și economiști, iar numai salariul de funcție (partea fixă) a acestora constituia 743,4 mii lei/lună, sau 8920,7 mii lei/an. Atunci când instituțiilor de învățămînt preuniversitar li s-a acordat personalitate juridică separată, acestora le-au fost aprobate unități de contabili și economiști, în schimb, unitățile de personal din contabilitățile centralizate nu au fost diminuate. Doar în 2019 au fost aprobate, pentru 6 instituții, 24 de unități suplimentare.

DGETS a mun. Chișinău nu a stabilit numărul de posturi de director adjunct pentru fiecare instituție de învățămînt. Managerii instituțiilor preuniversitare de învățământ nu au ținut cont de prevederile cadrului normativ și nu au inițiat concursul pentru ocuparea funcției de director adjunct, ceea ce denotă că instituția nu are necesitate de atâtea unități de director adjunct câte au fost aprobate. Astfel, la 11 instituții preuniversitare de învățămînt din mun. Chișinău auditate, din 50,5 unități de director adjuncți aprobate (cu excepția directorului adjunct pe probleme gospodărești), pe parcursul anului 2019 au fost vacante 11,0 unități (pe o perioadă de 4-12 luni).

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării (MECC) nu a aprobat normele de personal pentru instituțiile preuniversitare de învățămînt, dar nici instituțiile preuniversitare de învățămînt nu au respectat prevederile Regulamentului aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 98 din 04.02.2013 privind aplicarea normativelor de muncă, prin care s-ar reglementa și justifica normativele de timp și de personal. Acest fapt permite stabilirea unor funcții, care, în opinia auditului, nu sunt necesare instituției de învățămînt. De exemplu, pentru funcția de calculator-statist nu este clar definit volumul de muncă și competențele. Atribuțiile funcției de calculator-statist sunt îndeplinite de către angajații instituției în orele de program ale acestora, fiindu-le achitat spor pentru cumulul atribuțiilor. Alte funcții, care, în opinia auditului, puteau fi contractate la necesitate, fără a fi angajată și remunerată lunar o persoană, sunt funcțiile de jurist, inginer pentru exploatarea sistemului informațional și funcția de curier. La unele instituții, deși este instituită funcția de director adjunct pe probleme gospodărești, a mai fost instituită încă o funcție de conducere – șef de gospodărie, cheltuielile pentru remunerarea acestuia, în anul 2019, constituind 64,3 mii lei. Aceiași situație a fost atestată și în cazul funcției de ajutor al directorului adjunct pe probleme gospodărești, care, în unele instituții, este cumulată de către directorul adjunct pe probleme gospodărești, ceea ce denotă faptul că funcție nu este necesară pentru asigurarea activității instituției de învățămînt, fiind instituită în scopul majorării salariului directorului adjunct.

Directorii instituțiilor preuniversitare de învățămînt nu au asigurat un management eficient al resurselor umane, ceea ce a condiționat, în anul 2019, dublarea cheltuielilor pentru remunerarea muncii, în sumă de 1094,1 mii lei. Pentru una și aceiași perioadă, au fost suportate cheltuieli pentru plata orelor înlocuite, precum și menținerea salariului mediu, achitarea indemnizațiilor de concediu persoanelor delegate la cursurile de perfecționare și acordarea concediilor plătite în cursul anului de studii.

La Liceul Teoretic „Academia copiilor” din mun. Chișinău, programul alternativ nu a fost aprobat de către MECC. Contrar prevederilor cadrului normativ, la liceul menționat, taxa de studii pentru programul alternativ de studii și educație „School of tomorrow” este stabilită, aprobată și percepută de către AO „Învățămîntul”, nefiind clar ce a stat la baza de calcul a acesteia. Potrivit anexei la contractul încheiat trilateral între AO „Învățămîntul”, LT „Academia Copiilor” și Reprezentantul legal al Elevului (părinții), taxa de studii pentru anul de studii 2019-2020 a constituit 10,0 mii lei și urma a fi achitată în mărime de 100% până la data de 25 august 2019. Analizând cuantumul taxei de studii stabilit vis-a-vis de normativul valoric pentru un „elev ponderat”, aprobat de către Ministerul Finanțelor pentru anul 2019 în valoare de 11,3 mii lei, auditul a calculat că, durata zilnică de studii a unui copil din instituția de învățămînt menționată trebuia să se dubleze (în loc de 5-6 lecții elevii zilnic ar trebui să asiste la 10-12 lecții).

Managerii instituțiilor preuniversitare de învățămînt nu au asigurat gestionarea conflictelor de interes la angajarea personalului și cele ce țin de loialitate, în conformitate cu prevederile cadrului normativ în vigoare. O situație frecvent întâlnită în instituțiile de învățământ este activitatea în comun și în subordonare funcțională a angajaților aflați în rudenie, cât directă, atât și de afinitate.

Totodată, 3 instituții preuniversitare de învățământ nu au întreprins măsuri de evitare a conflictului de interese la contractarea serviciilor de mentenanță a sistemului informațional pentru evidența contabilă (programa 1 „C”). Aceste servicii au fost contractate de la o companie, fondator și administrator al căreia este o persoană angajată prin cumul în funcție de contabil-șef/contabil.

Misiunea de audit, verificând conformitatea salarizării în instituțiile preuniversitare de învățământ din mun. Chișinău și Edineț, concluzionează că statele de personal aprobate sunt exagerate, multe funcții fiind vacante, ceea ce condiționează majorarea cheltuielilor pentru întreținerea acestora. Salarizarea angajaților din instituțiile preuniversitare de învățămînt cu autonomie financiară a fost efectuată cu nerespectarea prevederilor cadrului normativ în vigoare.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților