[ X ]
Audieri privind Calea Ferată la Parlament! Ce spune directorul instituției
2 Februarie

Raportul auditului privind conformitatea gestionării resurselor financiare publice și a patrimoniului public de către Întreprinderea de Stat „Calea Ferată a Moldovei” în anii 2018-2019, întocmit de Curtea de Conturi, a arătat abateri de la prevederile cadrului regulator din domeniu, informează CURENTUL.

Potrivit Raportului audiat, astăzi, în cadrul ședinței Comisiei ce control al finanțelor publice, unele activități realizate nu au întrunit în totalitate criteriile de conformitate care guvernează această întreprindere, iar sistemul de control intern managerial necesită a fi consolidat, pentru susținerea managementului în abordarea riscurilor de regularitate.

„Nerealizarea pe deplin a măsurilor de dare în locațiune a încăperilor neutilizate a generat dispute și creanțe compromise în valoare totală de 19 986,8 mii de lei, precum și a determinat nemajorarea veniturilor proprii pasibile de acumulat în sumă de cca 3 793,9 mii de lei. Iar nerespectarea reglementărilor privind organizarea și funcționarea întreprinderilor de stat și municipale s-a soldat cu comercializarea neconformă a cca 66,6 mii tone de active circulante sub formă de materiale feroase și administrarea neconformă a investițiilor financiare pe termen lung în părți neafiliate în valoare de 15 411,6 mii lei”, se arată într-un comunicat al Parlamentului.

În același timp, potrivit sursei, neonorarea conformă a angajamentelor asumate de întreprindere a cauzat suportarea unor cheltuieli sub formă de penalități, iar monitorizarea necorespunzătoare a scopurilor în corelare cu resursele financiare necesare și rezultatele finale stabilite a condiționat efectuarea unor investiții în imobilizări necorporale în valoare totală de 17 534,7 mii lei, care nu se utilizează conform destinației și nu produc beneficii întreprinderii.

„Unele active în curs de execuție în valoare totală de 452513,8 mii lei se utilizează prin asumarea riscurilor de securitate, iar altele, în sumă totală de 56516,5 mii lei, nu aparțin „CFM”, nu prezintă indici de utilitate sau pot deveni neutilizabile din cauza uzurii sau nerentabilității”, mai spun reprezentanții Parlamentului.

De menționat că, Raportul misiunii de audit a fost remis mai multor autorități publice centrale.

Agenția Proprietății Publice și Consiliul de administrație al Întreprinderii de Stat „Calea Ferată a Moldovei” urmează să examineze în ședință constatările auditului și vor monitoriza activitățile în scopul implementării recomandărilor de audit.

Întreprinderea de Stat „Calea Ferată a Moldovei” va elabora, aproba și implementa unui plan de acțiuni în vederea realizării recomandărilor de audit.

Prezent la ședință, în regim online, directorul general interimar Î.S. „Calea Ferată a Moldovei”, Adrian Onceanu a menționat că întreprinderea a examinat foarte minuțios raportul CC și a luat act de toate neconformitățile identificate. În baza Hotărârii CC, a fost emis un ordin intern care a stabilit persoane responsabile și termenul de implementare a fiecărei recomandări. „Unele dintre neconformități deja sunt în proces de lichidare”, a specificat Adrian Onceanu.

Curtea de Conturi va fi informată, în termen de 6 luni din data publicării Hotărârii în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, despre acțiunile întreprinse pentru executarea celor 25 de recomandări formulate în urma auditului.

Președintele Comisiei de control al finanțelor publice, Igor Munteanu, a apreciat că acțiunile de la ÎS „Calea Ferată a Moldovei”, dincolo de efectele cauzate de criza pandemică, de instabilitate pe piața regională, nu sunt satisfăcătoare.

„Din perspectiva comisiei noastre, situația s-a agravat la „Calea Ferată”. Trebuie să găsim soluții extraordinare, pentru ca într-o perioadă foarte scurtă să rezolvați problemele de bază constatate în Raportul Curții de Conturi și care vor fi permanent pe agenda comisiilor parlamentare. Calea Ferată a Moldovei trebuie să supraviețuiască și să se dezvolte”, a subliniat Igor Munteanu.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților