[ X ]
Audieri parlamentare privind recuperarea banilor din frauda bancară. Radu Marian: „Vă solicităm demisia, domnule Octavian Armașu”
21 Decembrie

Octavian Armașu este îndemnat să demisioneze din funcția de guvernator al Băncii Naționale a Moldovei (BNM), informează CURENTUL.

„În rezultatul audierilor de azi din comisie și din plenul parlamentului care au arătat probleme grave în activitatea conducerii BNM, sabotare în recuperarea banilor, angajarea și menținerea în funcție a unor oameni implicați în frauda bancară, și obstrucționarea anchetei, vă solicităm demisia, domnule Octavian Armașu”, a declarat deputatul PAS, Radu Marian.

De asemenea, el a comunicat că, astăzi a avut loc prima parte a audierilor în Parlamentului pe recuperarea banilor din frauda bancară.

Iată ce a declarat Radu Marian despre audieri:

Am avut audieri închise în comisie cu Procuratura, SIS și audieri deschise cu BNM, Ministerul Finanțelor. Prima parte a audierilor s-a concentrat pe BNM pentru că lucrurile pe care le-am văzut sunt grave și pe alocuri incredibile. O să menționez câteva constatări pe pe acțiunile/inacțiunile conducerii BNM în persoana guvernatorului Octavian Armașu pe trei direcții: (1) Sabotare în recuperarea banilor, (2) Angajarea și menținerea în funcții a unor oameni implicați în frauda bancară (3) Obstrucționare a anchetei.

1. BNM nu pune pe deplin în aplicare decizia de judecată pe cazul grupului Șor (Decizia Curții de Apel Chișinău din 13.04.2023, dosarul nr.1a-1865/21 1-19003719- 02-1a–13022018) definitivă și executorie, din cauza unor incoerențe funcționale, instituționale, dar și din cauza suspiciunii de protecție din partea beneficiarilor fraudei pentru unele persoane cu funcții responsabile din cadrul instituției în investigarea și responsabilizarea beneficiarilor și complicilor lor în cazul fraudei bancare.

2. Conducerea BNM a neglijat în repetate ori solicitările din partea organelor de urmărire penală în cazul fraudei bancare. Aceste fapte fiind consemnate în raportul Procuraturii Generale din 22.03.2022 adresat Consiliului Suprem de Securitate obținute de Comisie, dar și ultimului răspuns primit din partea Procuraturii la 05.12.2023. Au fost invocate dificultăți de cooperare, acces îngrădit la informații și registre, inclusiv electronice. Procuratura Anticorupție a fost nevoită să recurgă la măsuri dure de percheziții și ridicare forțată a dovezilor de la BNM și de la angajații acesteia. În speță, conform documentele prezentate de Procuratură, Conducerea BNM:

– A refuzat să facă un control al informației redate în raprtul Kroll 2.

– A refuzat sa efectueze un audit intern al angajaților BNM, în special responsabili pentru supraveghere bancară în perioada când frauda bancară era în plină derulare la cele 3 bănci.

-A refuzat de mai multe ori să ofere specialiști pentru a ajuta grupul de urmărire penală la realizarea investigației, oferind acest lucru abia în februarie 2020.

– Transmitea informații fragmentate sau informații care nu corespundeau solicitărilor, existînd indici de tăinuire a acesteia

3.  Conducerea BNM nu s-a îngrijit să protejeze instituția de unii angajați BNM implicați în protejarea intereselor beneficiarilor „fraudei bancare. Mai mult, persoanele respective au făcut tot posibilul ca să protejeze grupul Șor în instanțele judecătorești de răspunderea penală. În speță, ne referim la următoarele cazuri de rezonanță:

(1) Ruslan Grate, actualmente expert-consultant în departamentul sisteme de plăți în cadrul BNM (anterior a ocupat și funcția de șef direcție control bancar și monitorizare a activităților de prevenire și combatere a spălării banilor și finanțării terorismului). Grate a fost desemnat de BNM în instanță pe un episod de condamnare a lui Șor de aprox 2.5 miliarde lei. În instanță, Grate a dat depoziții în favoarea lui Șor. Ruslan Grate a fost ex-administrator special la Unibank, acesta fiind reținut pe 22 iunie 2021, într-un caz de mușamalizare eliberării a 78 milioane lei de la UNIBANK către entitatea Fortex Opportunities LP, ce ar fi fost afiliată grupului Ilan Șor.

Incredibil este faptul că acest Grate este apărat de același grup de avocați care îl apără pe Șor. Iar plata avocatului pentur Grate se face din contul BNM, adică din bani publici.

(2) Ion Ropot – actualmente șef directie rezoluție bancară, fost administrator special BEM. Acesta este acuzat, că împreună cu Viorel Bîrcă, ex-președinte interimar BEM, , ar fi sustras 10 milioane de dolari SUA și 8 milioane de euro din plasamentele interbancare acordate de Moldindconbank și Moldova Agroindbank către Banca de Economii. Acesta a fost reținut pe 11 martie curent, iar ulterior plasat în arest, fiind cercetat și de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale pentru „abuz de serviciu” la gestionarea garanțiilor bancare acordate de către Banca Națională a Moldovei instituțiilor financiare: Banca de Economii, Unibank și Banca Socială.

(3) Ion Sturzu, fost viceguvernator BNM, cercetat în dosarul fraudei bancare. În pofida faptului că grupul de urmărire penală a documentat vinovăția și implicarea în frauda bancară a acestuia, Guvernatorul Armașu nu a întreprins acțiuni în vederea revocării (în conformitate cu art. 23 din Legea 547 cu privire la Banca Națională a Moldovei) a lui Ion Sturzu din funcția de viceguvernator.

4. Guvernatorul BNM a admis pasivitatea lichidatorului BEM în cazul dosarului de condamnarea (și ulterior achitarea la 14.06.2021) lui Veaceslav Platon, fapt ce a creat riscul prejudicierii iminente a intereselor statului cu cca. 1 miliard lei.

La 14.06.2021, Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani a emis sentința de achitare a lui V. Platon (condamnat prin sentința Judecătoriei Chişinău, sediul Buiucani, din 20.04.2017, decizia Curții de Apel Chişinău din 18.12.2017, decizia Curții Supreme e de de Justiție Justiție din 14.11.2018) pe motiv că fapta nu a fost săvârșită de către inculpat.

În consecință, instanța de judecată a respins acțiunea civilă ca fiind neîntemeiată. Adoptarea sentinței de achitare și respingerea acțiunii civile a survenit urmare a renunțării integrale a procurorului la învinuire. În acelaşi timp, reprezentanții BEM au manifestat un comportament cu indici de loialitate intereselor lui Veaceslav Platon, eşuând în a reacționa prompt și cu diligența corespunzătoare în apărarea intereselor BEM (lichidator numit de BNM).

Reprezentantul Băncii de Economii (in proces de lichidare, numit de BNM ) – Igor Grădinaru, nu a avut obiecții la solicitarea procurorului de respingere a acțiunii civile înaintate în prezentul proces penal, menționând: este de acord cu solicitarea de respingere a acţiunii civile în privința lui Veaceslav PLATON şi de restituire a cauzei penale organului de urmărire penală în vederea identificării făptuitorului infracțiunii” (potrivit sentinței de achitare motivate din 02.07.2021).

Conform sentinței, aceasta putea fi atacată în ordine de apel la Curtea de Apel Chişinău, în termen de 15 zile de la data pronunțării sentinței integrale (stabilită pentru 02.07.2021), prin intermediul Judecătoriei Chişinău (sediul Buiucani). În această ordine de idei, este de notat că nici lichidatorul BC,,Banca de Economii” SA Grigore OLARU (angajat al BNM) nu a atacat sentinţa, în contextul respingerii acțiunii civile a băncii, în partea ce ține de prejudiciul băncii, astfel încât, în baza sentinței, Veaceslav Platon obținea dreptul la solicitarea recuperării prejudiciului care a fost încasat anterior de la acesta în beneficiul BC Banca de Economii” (in proces de lichidare) și transferat în bugetul de stat în sumă de 869 224 839,76 lei.

5.  Lichidatorii la cele 3 bănci (numiți de BNM) nu au contractat o companie de avocatură specializată în recuperarea și urmărirea activelor celor 3 bănci lichidate de avocatură, investigațiile au fost tărăgănate, au fost neglijate recomandările și strategia de recuperare a mijloacelor elaborată de Kroll. Toate aceste lucruri, în paralel cu pasivitatea organelor de investigare până în 2019, au dus la reducerea substanțială a șanselor de recuperare a activelor fraudate prin frauda bancară.

*Acestea sunt doar câteva din constatări. Discutăm acum la fracțiune să vedem care vor următoarele acțiuni. Lucrurile în raport cu Guvernatorul BNM nu pot rămâne așa.””

Inapoi la arhiva noutaților