Noii membri ai Guvernului au fost prezentați echipelor din cadrul instituțiilor pe care le conduc, informează CURENTUL.
Astfel, Biroul pentru Reintegrare va fi condus de viceprim-ministrul Olga Cebotari, care a activat până în prezent ca reprezentant al Guvernului în Comitetul CSI.
Prim-ministrul i-a urat succese pentru a îndeplini sarcinile trasate în domeniul reintegrării. „Aveți o agendă complicată în față. Factori destabilizanți sunt mulți, iar exercițiul electoral și pandemia fac și mai dificilă munca Biroului de Reintegrare”, a adăugat Ion Chicu.
Lilia Pogolșa a fost prezentată echipei Ministerului Educației, Culturii și Cercetării. Premierul a salutat curajul ministrei de a veni la cârma MECC în această perioadă, specificând faptul că, în pofida anului dificil pe care-l traversăm, Ministerul a reușit să vină cu mai multe schimbări și să facă față tuturor situațiilor generate de pandemie. „Toate lucrurile frumoase și necesare începute în învățământ și în cultură trebuie să aibă continuitate. Sunt sigur că veți reuși să faceți asta, mai ales că aveți alături o echipă tânără și profesionistă”, a declarat prim-ministrul.
Anatol Usatîi a revenit la cârma Ministerului Economiei și Infrastructurii. Premierul l-a îndemnat să continue proiectele începute, asigurându-l de susținerea deplină din partea echipei guvernamentale.
Ulterior, Premierul a făcut prezentările de rigoare a ministrului Aurel Ciocoi, care a preluat conducerea MAEIE. Premierul a menționat că sarcinile ministrului îi sunt bine cunoscute pentru că a mai condus acest minister anterior. „Sunt sigur că veți depune tot efortul pentru a promova politica externă a Republicii Moldova așa cum își dorește poporul țării. Sarcina primordială este organizarea conformă a votului în străinătate. Știu foarte bine ce dificultăți au fost întâmpinate în turul I de scrutin. Obiectivul trasat este ca fiecare cetățean care dorește să-și exercite dreptul de vot să aibă această posibilitate”, a declarat premierul.
La Ministerul Apărării, Premierul l-a prezentat echipei pe generalului Victor Gaiciuc, care a revenit la șefia Ministerului Apărării. „Venim cu toată încrederea că Armata Națională sub conducerea lui Victor Gaiciuc, va continua să fie un pilon al moralității și dragostei față de Patrie”, a declarat Prim-ministrul Ion Chicu.
Șeful Guvernului a mulțumit foștilor miniștri pentru efortul depus în această perioadă extrem de complicată pentru Republica Moldova și le-a urat spor în activitățile de mai departe.
Cristina Pendea