[ X ]
Astăzi se încheie termenul de înregistrare prealabilă pentru cetățenii aflați peste hotare și din stânga Nistrului
16 Septembrie

Comisia Electorală Centrală (CEC) atenționează că astăzi, 16 septembrie, expiră termenul de înregistrare prealabilă pentru cetățenii Republicii Moldova cu drept de vot care se află în străinătate sau își au domiciliul în localitățile din stânga Nistrului (Transnistria), municipiul Bender și unele localități ale raionului Căușeni, și intenționează să voteze la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie 2020, transmite CURENTUL.

Conform datelor statistice, până astăzi s-au înregistrat peste 52 mii de cetățeni cu drept de vot. Cele mai multe solicitări sunt din partea alegătorilor care vor să voteze în Republica Italiană (peste 10 mii), Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (circa 8 mii), Federația Rusă (peste 5 800), Germania (peste 5 mii). Menționăm că înregistrarea prealabilă poate fi făcută atât de cetățenii care se află fizic peste hotare, cât și de cei care se găsesc, la moment, în Republica Moldova, dar intenționează, în ziua votării, să se afle în afara țării.

Legislația electorală stabilește următoarele criterii pentru constituirea secțiilor de votare în afara țării: numărul de alegători care au participat la scrutinul precedent, organizat în circumscripția națională, înregistrarea prealabilă a cetățenilor Republicii Moldova aflați în străinătate, informațiile obținute de către Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene de la autoritățile competente ale țărilor de reședință privind numărul acestora și locul aflării lor.

În acest sens, CEC anunță că a fost elaborat proiectul de hotărâre cu privire la organizarea secțiilor de votare în străinătate pentru alegerile prezidențiale din 1 noiembrie 2020. Proiectul de document, care conține peste 200 de propuneri¸ a fost transmis Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene pentru a fi consultat cu autoritățile țărilor de reședință în vederea disponibilității de deschidere a secțiilor de votare.

Totodată, CEC declină acuzațiile din partea concurenților electorali referitoare la pretinsa fraudare a alegerilor prin intermediul înregistrării prealabile. Comisia este deschisă și gata să analizeze, conform competențelor legale, toate probele și informațiile ce vor fi prezentate în mod regulamentar la acest subiect. Îndemnăm actorii politici și societatea civilă să nu lanseze speculații și false învinuiri, care pot reduce din credibilitatea procesului electoral în sine. În cazul depistării anumitor abateri, acestea vor fi remediate.

De menționat că, înregistrarea prealabilă are un caracter informativ și nu impune alegătorilor anumite obligații.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților