[ X ]
Astăzi este marcată Ziua Mondială de Luptă împotriva Rabiei. Care este situația în Moldova
28 Septembrie

Ziua Mondială de Luptă împotriva Rabiei (turbării) se marchează anual la 28 septembrie, ca urmare a deciziei Alianței Mondiale pentru Controlul Rabiei, transmite CURENTUL.

Scopul, este de a informa populaţia despre riscul de îmbolnăvire, asupra modului de prevenire şi a modalităţilor prin care cetăţenii şi instituţiile pot ajuta la eliminarea principalelor surse de rabie la nivel mondial.

Ziua mondială de luptă împotriva rabiei, marchează cea mai mare inițiativă globală anti-rabie, cum ar fi cea a Organizației Mondiale pentru Sănătatea Animalelor (OIE), Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Organizației pentru Alimentație și Agricultură (FAO) și GARC, dezvăluind un plan ambițios de a pune capăt deceselor umane cauzate de rabia transmisă prin mușcătura de câini până în 2030.

Rabia este o boală mortală cauzată de un virus neurotrop din genul Lyssaviridae (familia Rhabdoviridae), care atacă sistemul nervos. Se transmite de la animale la oameni (zoonoză) și a fost identificată în peste 150 de țări de pe toate continentele, excepție făcând Antarctica. Virusul infectează animalele domestice și sălbatice și se transmite la oameni prin contactul direct cu animalul infectat (salivă, mușcătură sau zgârietură). Clinic, se manifestă ca encefalomielită acută şi, odată ce apar simptomele vizibile ale bolii, rabia este aproape întotdeauna fatală.

Anual se înregistrează aproximativ 59 000 de decese din cauza acestei boli (mai ales în Africa și Asia), 40% din cei mușcați de un animal bolnav sunt copii sub 15 ani, iar câinii reprezintă sursa de virus în 99% din decesele umane.

Rabia este o boală care poate fi 100% prevenită prin asigurarea accesului la un tratament profilactic post – expunere, informarea și educarea proprietarilor și vaccinarea animalelor. Eliminarea/reducerea cazurilor de rabie la animale este condiția primordială pentru reducerea riscului de transmitere la om și astfel se poate înlătura una dintre amenințările majore la adresa sănătății umane.

Anual, peste 15 milioane de persoane primesc profilaxie post-expunere, rabia fiind astfel principala zoonoză la nivel mondial, ceea ce impune consolidarea serviciilor de sănătate umană și animală și creșterea angajamentului politic.

În Republica Moldova, ANSA este autoritatea națională cu cea mai mare implicare în eradicarea rabiei, care elaborează anual Programul acțiunilor de supraveghere, prevenire și control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecția animalelor și protecția mediului.

Cele mai multe cazuri de rabie apar la animalele sălbatice precum sunt vulpile, pisicile sălbatice, dihorii, bursucii, cerbii, jderii, lupii, liliecii, sconcşii, ratonii şi coioţii. De asemenea, rabia apare şi la animalele domestice. În ultimii ani, pe lângă câini, pisicile, au devenit animalele domestice infectate cel mai frecvent cu rabie. Aceasta se datorează faptului că mulţi stăpâni de pisici nu îşi vaccinează pisicile împotriva rabiei înainte ca acestea să fie expuse contactului cu alte animale. De asemenea, rabia apare şi la vaci, capre şi uneori (chiar dacă nu foarte frecvent) la cai. Astfel în Republica Moldova de la începutul anului 2018 au fost înregistrate 47 cazuri de rabie, îmbolnăvindu-se 15 bovine, 13 câini, 8 vulpi, 9 pisici, 1 capră, și 1 șobolan.

Cât de mare este riscul pentru oameni de se infecta cu rabie?

Cu toate că vaccinarea antirabică şi programele de control al animalelor, alături de tratamente adecvate şi aplicate cât mai precoce persoanelor care au fost muşcate au redus considerabil numărul de cazuri umane de rabie, totuşi, la nivel mondial, aproximativ 55.000 de oameni mor anual, mai ales în Africa şi Asia (în medie o persoană la fiecare 10 minute, majoritatea fiind copii, din zone geografice izolate şi paupere), ceea ce menţine rabia ca principală zoonoză la nivel mondial. Astăzi se constituie într-o boală reemergentă, mai ales datorită creşterii numărului de animale de companie nevaccinate, a numărului de câini vagabonzi, a despăduririlor extinse, cu modificarea ecosistemelor liliecilor hematofagi în America de Sud etc.

Se recomandă populaţiei să respecte anumite reguli pentru prevenirea cazurilor de rabie:

animalele de companie trebuie vaccinate antirabic;

animalele domestice nu trebuie lăsate să hoinărească liber şi trebuie supravegheate atunci când sunt afară; castrarea sau sterilizarea animalelor de companie le poate scădea tendinţa de a hoinări;

să nu lase expuse în exterior resturi menajere, deoarece acestea pot atrage animale sălbatice sau fără stăpân;

copiii să fie învăţaţi să nu atingă NICIODATĂ animale necunoscute, chiar dacă acestea par prietenoase ;

un animal sălbatic trebuie observat de la distanţă şi nu trebuie să se apropie de el, deoarece chiar dacă este turbat acesta poate părea blând ;

în situaţia în care este observat un animal care se comportă neobişnuit, cazul trebuie raportat autorităţilor sanitar-veterinare locale.

În cazul în care cineva a fost muşcat:

rana trebuie spălată profund cu apă şi săpun;

persoana respectivă să se prezinte de urgenţă la medic ;

să fie informate şi autorităţile sanitar veterinare locale.

În cazul în care animalul a fost muşcat:

se atinge animalul cu grijă deoarece, fiind rănit, poate să muşte şi se recomandă a fi protejate mâinile cu mănuşi;

trebuie chemat medicul veterinar sau autorităţile sanitar-veterinare locale. Animalul dumneavoastră trebuie să fie supus vaccinării sau revaccinării antirabice în primele 72 de ore după ce a fost expus unui animal turbat sau care ar putea fi bolnav de rabie.

Dacă observaţi animale care se comportă neobişnuit, raportaţi aceste situaţii autorităţilor sanitar-veterinare locale.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților