[ X ]
[ X ]
[ X ]
Astăzi este marcată Ziua mondială de luptă împotriva cancerului
4 Februarie

Pe 4 februarie este marcată Ziua mondială de luptă împotriva cancerului, care în acest an are genericul „Sunt şi voi face”, transmite CURENTUL.

Scopul acestui eveniment constă în sporirea gradului de conştientizare şi informare a populaţiei cu privire la această maladie, implicarea un număr cât mai mare de persoane care să vorbească despre cancer şi să acţioneze pentru a reduce numărul de îmbolnăviri şi decese.

În susţinerea mesajului acestei zile, CNAM reiterează că împreună putem întreprinde măsuri de a reduce factorii de risc pentru cancer, împreună putem înlătura barierele pentru diagnosticarea şi tratamentul precoce al acestei boli.

Cancerul este o maladie social-condiţionată, iar în Republica Moldova serviciile de prevenire, diagnosticare şi tratament al acesteia sunt acoperite din fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală (AOAM) atât pentru persoanele asigurate, cât şi pentru cele neasigurate.

La nivelul asistenţei medicale specializate de ambulatoriu cetăţenii beneficiază de consultaţiile medicilor specialişti oncologi, tratament chimioterapeutic şi hematologic în staţionar de zi, şedinţe de radioterapie, servicii de diagnostic în cadrul Centrului Republican Colonoscopic, medicamente chimioterapeutice şi antineoplazice, pungi colectoare pentru stome, consumabile costisitoare (exoproteze mamare şi proteze individuale). Pentru serviciile acordate la nivelul asistenţei specializate de ambulatoriu, anul trecut au fost alocate peste 26 de milioane de lei.

În cadrul asistenţei medicale spitaliceşti, CNAM achită cheltuielile pentru cazurile tratate, inclusiv consumabilele costisitoare, şedinţele de radioterapie, medicamentele chimioterapeutice şi antineoplazice. În 2019, pentru aceste servicii medicale au fost achitate cca 291 de milioane de lei.

De asemenea, din fondurile AOAM sunt acoperite şi serviciile de înaltă performanţă pentru diagnosticarea şi tratamentul acestei maladii, efectuate în cadrul Institutului Oncologic. Anul trecut, pentru aceste servicii au fost virate peste 5 milioane 737 de mii de lei.

Bolnavii cu maladii oncologice beneficiază şi de medicamente compensate contra durerii. Preparatele respective sunt prescrise pentru tratamentul episodic efectuat în staţionare de zi, cabinete de proceduri, la domiciliu. De aceste medicamente beneficiază persoanele asigurate, costul preparatelor fiind integral compensat pentru copii, şi în mediu 70% pentru adulţi. În 2019, cheltuielile din fondurile AOAM pentru medicamentele respective au constituit în jur de 451 de mii de lei, cu aproape 39 de mii mai mult faţă de 2018.

Totodată, CNAM alocă mijloace financiare şi pentru îndeplinirea indicatorilor de performanţă în cadrul asistenţei medicale primare în ceea ce priveşte prevenirea, depistarea precoce şi supravegherea maladiilor oncologice. În 2019, în acest scop au fost alocate circa 27 de milioane de lei.

De asemenea, începând cu anul 2018, din fondul de profilaxie al CNAM sunt finanţate examinările profilactice şi depistarea stărilor precanceroase la sân, a cancerului pulmonar, prin utilizarea instalaţiilor radiologice mobile în cadrul programului „Un doctor pentru tine” .

Cancerul este a doua cauză principală de deces la nivel global. Pentru a-şi îngriji sănătatea şi a reduce factorii de risc, inclusiv în cazul bolilor oncologice, fiecare persoană poate face o serie de lucruri simple prin a adopta şi duce un mod de viaţă sănătos:

– mai multă mişcare;

– limitarea consumului de alimente cu conţinut crescut de grăsimi şi scăzut de fibre, a consumului de sare şi alimente procesate;

– evitarea băuturilor îndulcite cu zahăr, a băuturilor alcoolice;

– evitarea expunerii la fumul de ţigară, renunţarea la fumat;

– reducerea stresului;

– evitarea expunerii îndelungate la razele ultraviolete.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților