[ X ]
Astăzi este marcată Ziua Mondială de combatere a Tuberculozei
24 Martie

Pe 24 martie este marcată Ziua mondială de combatere a tuberculozei, care în acest an are genericul „Este timpul”. Scopul acestui eveniment este de a sensibiliza publicul larg cu privire la consecințele devastatoare ale tuberculozei asupra sănătății, vieții sociale și economice și a intensifica eforturile comune pentru a pune capăt epidemiei de TBC la nivel mondial, transmite CURENTUL.

Tuberculoza este o maladie social-condiţionată, iar în Republica Moldova serviciile de prevenire, diagnostic şi tratament al acesteia sunt acoperite din fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală (AOAM) atât pentru persoanele asigurate, cât şi pentru cele neasigurate.

La nivelul asistenţei medicale primare, CNAM finanţează un şir de servicii acordate de medicul de familie împreună cu echipa sa, şi anume: luarea în evidenţă a bolnavului TBC confirmat de medicul specialist de profil şi a persoanelor din focarele TBC, supravegherea şi aplicarea strict observată a tratamentului în condiţii de ambulator. Totodată, în cadrul asistenţei medicale primare sunt alocate surse financiare pentru îndeplinirea indicatorilor de performanţă. În 2019, în acest scop au fost alocate aproape 20 de milioane de lei.

În acelaşi timp, pentru depistarea precoce a maladiei, începând cu anul 2018, din fondul de profilaxie al CNAM sunt acoperite cheltuielile necesare pentru realizarea proiectului de screening prin radiografia pulmonară, efectuat la nivel naţional.

În cadrul asistenţei medicale specializate de ambulatoriu, din fondurile AOAM sunt acoperite consultaţia medicilor specialişti ftiziopneumologi cu prescrierea în scop de diagnostic a investigaţiilor de laborator şi instrumentale, tratamentului, luarea în evidenţa medicală şi supravegherea în dinamică, inclusiv recomandări privind supravegherea medicală în dinamică de către medicul de familie.

De asemenea, la nivelul asistenţei medicale de ambulatoriu sunt finanţate cheltuielile pentru alimentaţie şi transport public de la/la domiciliu pentru tratamentul în condiţii de ambulatoriu al bolnavilor cu tuberculoză. În 2019, CNAM a alocat în acest sens circa 16 milioane 200 mii de lei. Totodată, din fondurile AOAM sunt acordaţi bani şi pentru laboratoarele de referinţă din cadrul Institutului de Ftiziopneumologie „Ch. Draganiuc” şi Spitalului Clinic Bălţi.

Serviciile de asistenţă medicală spitalicească destinate tratamentului bolnavilor de TBC sunt contractate în trei instituţii medicale – Institutul de Ftiziopneumologie „Ch. Draganiuc”, Spitalul Clinic Municipal de Ftiziopneumologie şi Spitalul Clinic Bălţi. Pentru asistenţa medicală spitalicească acordată pacienţilor în cele trei spitale, din fondurile AOAM au fost alocate anul trecut peste 82 de milioane de lei.

Tuberculoza poate fi tratată, iar în Republica Moldova persoanele bolnave de această maladie beneficiază gratuit de servicii de diagnostic şi tratament.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților