Astăzi, 19 iulie, în Republica Moldova a început sesiunea de bază a concursului de admitere la programele de studii superioare oferite de instituțiile de învățământ pentru anul de studii 2021-2022, informează CURENTUL.
În acest sens, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a emis un ordin prin care a stabilit un termen comun de organizare și desfășurare a concursului de admitere la studii superioare de licenţă pentru toate universitățile din țară, după cum urmează:
Depunerea online a Dosarului de concurs – 19-30 iulie;
Anunțarea rezultatelor intermediare – 3 august;
Depunerea documentelor în original la instituția aleasă de către candidați, conform unui orar cu acces etapizat stabilit de instituție în diverse blocuri de studii, cu respectarea măsurilor de protecție împotriva răspândirii virusului COVID-19 – 4-10 august;
Anunțarea rezultatelor finale – 12 august.
Menționăm că în acest an, statul oferă 8 670 de locuri bugetare în instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova. Dintre acestea, 5 040 de locuri sunt prevăzute pentru studenții din ciclul I (licență), iar 3 081 – pentru studenții ciclului II (master).
Doina Buruiană