Leonid Sidorov, directorul Centrului Comercial „UNIC”, în cadrul unui interviu pentru CURENTUL, a vorbit despre schimbările din ultima perioadă, istoria centrului, confortul clienților, dar și despre prioritățile pentru viitorul apropiat.
Antreprenorul amintește că, acum câțiva ani, când UNIC a fost preluat de actualii proprietari, aceștia și-au asumat angajamentul de a-l moderniza, de a amenaja spațiul adiacent, ținând cont atât de interesele vizitatorilor, cât și ale orașului – ca imagine și arhitectură.
„Ținând cont de amplasarea sa, chiar în inima capitalei, la intersecția principalelor artere ale Chișinăului, Centrul Comercial are o influență semnificativă asupra imaginii generale a zonei respective. Pentru că am promis că zona aceasta a Chișinăului se va schimba semnificativ spre bine, în 2022 am lucrat mult și am reușit să ne onorăm toate obligațiunile asumate până la aceasta etapă, oferind nivelul de confort net superior locuitorilor și vizitatorilor acestei zone”, menționează omul de afaceri.
„Apropo, schimbările semnificative despre care vorbiți dvs. se datorează inclusiv dezvoltării majore și transformării care a avut loc inclusiv la fațada edificiului – designul a avut la bază conceptul creat de arhitecții de la cunoscuta companie germană Chapman and Taylor.
În general, în ultimii ani, au fost făcute investiții serioase în infrastructura edificiului de către noii proprietari, acestea fiind îndreptate spre amenajarea scuarului din fața UNIC și amenajarea teritoriului adiacent de pe str. Ismail. Au fost demolate toate construcțiile vechi care stricau aspectul, iar în rezultat această zonă din centrul capitalei a devenit mult mai modernă și atractivă”, mai spune Leonid Sidorov.