[ X ]
Aspectele juridice privind reglementarea votului prin internet, examinate în ședință
25 Martie

Întruniți într-o nouă ședință, membrii Grupului de lucru pentru elaborarea conceptului de digitalizare a procesului electoral au discutat aspectele juridice privind reglementarea votului prin internet ca metodă alternativă de vot, informează CURENTUL.

Subiectul dat a fost discutat în contextul procesului de reformă electorală lansat de Comisia Electorală Centrală (CEC). Astfel, se propune completarea Codului electoral cu noțiunile referitoare la „exercitarea dreptului la vot prin internet”, „sistemul de vot prin internet” și „autentificare digitală securizată”. La fel, au fost prezentate și dezbătute propunerile privind organizarea procesului de vot, exercitarea dreptului de vot, modalitatea de numărare și validare a voturilor prin internet.

Totodată, membrii grupului de lucru au discutat despre rolul și locul observatorilor în procesul de votare prin internet și riscurile ce pot apărea la utilizarea cheilor electronice.

În perioada următoare vor fi definitivate aspectele juridice ale procesului votului prin internet ca metodă alternativă de vot.

Amintim că, unul dintre obiectivele asumate de către Comisia Electorală Centrală, conform Planului Strategic al instituției pentru anii 2020-2023, este dezvoltarea sistemului „Votarea prin internet”.

Cristina Gurez

Inapoi la arhiva noutaților