Centrul Național pentru Energie Durabilă (CNED) anunță lansarea unui nou apel de identificare a Asociațiilor de locatari care vor beneficia de asistență tehnică gratuită la elaborarea auditurilor energetice, care vor sta la baza proiectelor de reabilitare energetică a blocurilor locative.
Asociațiile de locatari selectate vor beneficia de un audit energetic al clădirii, cu oportunitatea ulterioară de a obține o finanțare de până la 70% sub formă de grant din FEERM pentru implementarea proiectelor de reabilitare energetică a clădirii, iar 30% va fi contribuția din partea locatarilor.
În funcție de gradul de vulnerabilitate energetică al proprietarilor de apartamente, aceștia vor beneficia suplimentar și de alocație din Fondul de Reducere a Vulnerabilității Energetice pentru acoperirea parțială a contribuției.
Bugetul estimat al programului de finanțare FEERM pentru următorii ani constituie peste 1.4 mld. MDL din care aproximativ 723 mil. MDL urmează a fi acumulați prin intermediul Programului de implementare a mecanismului de obligații în domeniul eficienței energetice pentru perioada 2024-2026, intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2024, iar restul de la donatori și partenerii de dezvoltare.
Reabilitarea energetică a blocurilor locative va aduce o serie de beneficii pentru locatari, printre care reducerea facturilor la energie urmare a creșterii eficienței energetice a clădirii, creșterea nivelului de confort termic în apartamente și a calității vieții locatarilor, creșterea valorii de piață a proprietății și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în atmosferă.
Asociațiile de locatari interesate sunt invitate să participe la apel și să depună dosarul de aplicare în format electronic, pe adresa de e-mail: office@cned.gov.md, sau pe suport de hârtie la sediul IP CNED str. Alecu Russo 1, bloc A1, etajul 10, până la data de 15 mai, 2024. Dosarele de înscriere primite după termenul limită indicat nu vor fi examinate.
Dosarul de aplicare va conține:
●Scrisoare de intenție (Descarcă aici);
●Decizia consiliului de administrație al asociației sau Hotărârea adunării generale a asociației care confirmă intenția de participare în cadrul proiectului pentru a elabora auditul energetic;
●Formular de aplicare (Descarcă aici);
●Raportul financiar pentru perioada 2023, împreună cu Balanța financiară pentru anul 2023 conform indicațiilor metodice privind particularitățile contabilității în organizațiile necomerciale;
●Extras din registrul de stat al persoanelor juridice;
●Decizie privind înregistrarea modificărilor datelor din Registrul de stat al persoanelor juridice (componența membrilor consiliului de administrare);
●Extrasul bancar privind existența și soldul Fondului de rezervă/de economii/de dezvoltare și reparație.