[ X ]
Asociația Forța Fermierilor cere explicații de la Guvern: S-a întâmplat un incident foarte grav în raport cu sectorul agrar
6 Ianuarie

Asociația Forța Fermierilor cere explicații de la Guvern în privința sustragerii 68 mln lei din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural.

 „Din informația noastră, la finele anului 2022 Ministerul Finanțelor arbitrar a micșorat Fondul destinat subvenționării ramurii agricole cu 68 mln lei. Suma respectivă nu a fost valorificată în cadrul submăsurii  dezvoltare rurală, care prevede finanțarea proiectelor administrației publice locale. Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură a înaintat către Ministerul Finanțelor un demers privind repartizarea acestor mijloace financiare pentru finanțarea altor submasuri agricole, așa cum prevede Regulamentul, aprobat prin Hotărărea Guvernului nr. 455 din 21 iunie 2017. Însă, din motive necunoscute, Ministerul Finanțelor a refuzat să efectueze redistribuirea banilor. Astfel,  fermierii de-facto au rămas fără 68 mln lei din sprijinul financiar, prevăzut pentru anul 2022”, menționează Asociația.

Forța Fermierilor mai atrage atenția că aceasta deposedare a producătorilor agricoli de resurse financiare s-a întâmplat pe fundalul decapitalizării extreme a sectorului agrar, care suferă enorm de multiple crize. În același timp, Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural pentru anul 2023 a fost micșorat cu 15 %. Totodată, datoriile la subvenționarea activităților fermierilor pentru anul trecut ce cifrează aproximativ la 1,2 mlrd lei.

„Asociația Forța Fermierilor consideră că s-a întâmplat un incident foarte grav în raport cu sectorul agrar, care denotă, din păcate, sfidarea acestui domeniul strategic al economiei naționale din partea unor autorități publice centrale. Cerem urgent anchetarea acestui caz din partea Guvernului, tragerea la răspundere persoanelor, care au comis abuzul respectiv, și recuperarea agricultorilor sumei sustrase”, concluzionează fermierii.

Inapoi la arhiva noutaților