Ministerul Apărării (MA) a lansat, astăzi, Asociația Femeilor din Armata Națională, informează CURENTUL.
Ministrul Apărării, Eugen Sturza, a menționat că, femeile sunt și vor fi parte indispensabilă a sistemului de securitate și apărare.
„Ministerul apărării, fiind lider în implementarea rezoluției ONU privind Femeile, Pacea și Securitatea, continuă să multiplice rezultatele. Astăzi a fost lansată Asociația Femeilor din Armata Națională, asociație obștească, care va fi un actor important în realizarea obiectivelor de viitor pe segmentul gender, condusă de colega noastră Mariana Grama. Le doresc succes în tot ce urmează să facă pentru femeile din Armata Națională și pentru armată per ansamblu. Doar prin efort comun, vom construi o armată puternică, echitabilă și contemporană”, a scris Sturza, pe o rețea de socializare.
Andriana Cheptine