[ X ]
AȘM la 20 de ani: A fost desfășurată Conferința Națională de Demografie Medicală
28 Octombrie

Academia de Ştiinţe Medicale din Republica Moldova (AȘM) a marcat 20 de la fondare. Cu acest prilej, la Academie a avut loc Conferinţa Naţională de Demografie Medicală cu participare internaţională, cu genericul „Tendinţele fenomenelor demografice din Republica Moldova şi păstrarea genofondului Ţării”, transmite CURENTUL.

Evenimentul a întrunit specialiști în domeniu din România, Ucraina, Federația Rusă, Polonia, Republica Moldova.

La deschiderea lucrărilor Conferinței a participat conducerea AȘM, în frunte cu președintele AȘM, acad. Gheorghe Duca, președintele Comisiei Parlamentare protecție socială, sănătate şi familie, dna Valentina Buliga, acad. Serghei Pirojkov vicepreședinte al Academiei Naționale de Științe a Ucrainei, reprezentanți ai Președinției, Guvernului, directori de institute, cercetători.

În cadrul sesiunii plenare acad. Gheorghe Țîbîrnă a prezentat un raport despre activitatea Academiei de Științe Medicale din Republica Moldova, în care a trecut în revistă parcursul istoric al Academiei, colaborările, rezultatele activității, membrii de onoare care au completat familia academică timp de 20 de ani de la fondare. Acad. Gheorghe Paladi a ținut o conferință la tema „Evoluția fenomenelor demografice în Republica Moldova”. Acad. Teodor Furdui, prim-vicepreședinte de onoare al AȘM și dr. Valentina Ciochină au conferențiat la subiectul „Sănătatea populației și reproducerea descendenților sănătoși – probleme majore ale societății și obiective prioritare ale sanocreatologiei”.

În comunicările științifice ale participanților, au fost analizate pe parcursul zilei fenomenele demografice din Republica Moldova: natalitatea și tendințele ei, mortalitatea și cauzele ei – maladiile cardiovasculare, tumorile maligne, bolile digestive, traumele și otrăvirile, maladiile aparatului respirator, fiind discutat fenomenul îmbătrânirii populației, migrației. De asemenea, au fost evidențiate mecanismele de păstrare a fondului genofondului țării, de protecție a maternității, de stimulare a natalității, de ameliorare a sănătății și asistenței medico-sociale a bătrânilor.

Evenimentul a inclus și acordarea distincţiilor Academiei de Ştiinţe Medicale din Republica Moldova unor personalităţi din țară și din străinătate. La finele Conferinței a fost adoptată o Rezoluție și un Apel către guvernarea țării.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților