Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE) a desfășurat o masă rotundă în cadrul căreia s-a discutat despre alegerile prezidențiale și cum sunt asigurate condițiile optime de vot pentru cetățenii de peste hotare, transmite CURENTUL.
În debutul discuțiilor, Președintele Comisiei Electorale Centrale (CEC), Dorin Cimil, a vorbit despre ce întreprinde CEC pentru asigurarea votului în Diaspora.
„Diaspora reprezintă cel mai numeros grup-țintă a CEC-ului. Este un segment de cetățeni subreprezentat, ținând cont de viitoarele alegeri prezidențiale, dar și de lărgirea competențelor secțiilor de votare. Deja am organizat o serie de ședințe de lucru cu reprezentanți ai MAEIE și Biroului Relații cu Diaspora, în vederea constituirii unui Grup de lucru pentru demararea acțiunilor pentru alegerile prezidențiale. Am planificat unele sesiuni de educare civică de peste hotare. După prezidențialele din 2016 s-au identificat o serie de lacune. În urma modificării cadrului legal, s-au făcut criterii suplimentare pentru deschiderea secțiilor de votare suplimentare peste hotare. Numărul buletinelor de vot a crescut la 5 mii, a fost permisă finanțarea campaniei electorale de peste hotare, cetățenii pot vota cu pașapoartele expirate etc. De săptămâna viitoare CEC începe activitatea privind înregistrarea prealabilă a cetățenilor de peste hotare”, a spus Dorin Cimil.
Expertul IPRE, Mihai Mogâldea, a vorbit despre câteva recomandări făcute:
„Introducerea în art. 31 din Codul electoral a prevederilor, sesizărilor, contestațiilor și petițiilor depuse de cetățeni care au participat la alegeri. Introducerea în același articol a unei sintagme ce ține de numărul cetățenilor participanți la vot. Argumentarea în detaliu a CEC privind instituirea numărului secțiilor de vot peste hotare. Constituirea unui Consiliul electoral de circumscripție separat pentru Diaspora. Revizuirea mecanismului de desemnare a Președintelui Biroului electoral. Mai multe persoane antrenate în procesul electoral. Intensificarea eforturilor CEC, MAEIE, BRD în procesul de înregistrare prealabilă și diverse campanii de informare. Asigurarea condițiilor tehnice pentru asigurarea votului prin corespondență”, a spus Mihai Mogâldea.
Cristina Pendea