[ X ]
Așa se va desfășura anul acesta Ziua Națională a Vinului
15 Septembrie

Ziua Națională a Vinului, aflată la cea de-a XVI-a ediție, se va desfășura pe 7 și 8octombrie curent sub genericul „Păstrăm legenda vie”, transmite CURENTUL.

Astfel, 47 de producători autohtoni de vinuri din Regiunile cu Indicație Geografică Protejată (IGP) își vor prezenta produsele.

Participanții vor ocazia să deguste vinuri de calitate, vinuri tinere din recolta anului 2017, vinuri de colecție și rezervă, precum și produse lansate în premieră în cadrul sărbătorii naționale.

Vor fi amenajate trei zone de relaxare, unde consumatorii vor avea un parcurs olfactiv și vor cunoaște efectele pozitive ale vinului asupra sănătății. De asemenea, vizitatorilor le vor fi propuse pahare fabricate din tritan, un material care permite degustarea corectă, fiind inert la interacțiunea cu vinul, 100% reciclabil și nepoluat. În același timp vor fi antrenați 50 de activiști eco din străinătate care vor contribui la salubrizarea continuă a spațiului de desfășurare a evenimentului, iar zeci de voluntari vor colecta selectiv deșeurile în timpul sărbătorii și vor îndemna participanții să facă același lucru. De asemenea,se va dubla, pentru eveniment, securitatea.

Totodată, pe parcursul a două zile, vizitatorii se vor bucura de delicii gastronomice autohtone și vor cunoaște meșteșugurile moldovenești autentice, pe fundalul spectacolelor artistice. Vor fi improvizate două curți autentice țărănești în plină acțiune de preparare a vinului, cu laițe, butoaie, teasc, struguri, coșuri din lozie, etc..

Sărbătoarea Națională a Vinului este organizată de Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului în parteneriat cu Oficiul Național al Viei și Vinului, Asociațiile producătorilor de produse vitivinicole cu IGP „Codru”, „Valul lui Traian”, „Ștefan Vodă”, „Divin”, cu suportul Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID și Guvernul Suediei.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților