Efectivul Armatei Naționale continuă să acorde sprijin autorităților în gestionarea crizei legate de fluxul de refugiați din Ucraina, transmite CURENTUL.
În ultimele 24 de ore, militarii din Regimentul de Stat Major „General de brigadă Nicolae Petrică” și Batalionul 22 de menținere a păcii „Căști albastre” au fost tot la datorie, fiind implicați în acțiuni de transportare a ajutorului umanitar, încărcarea, descărcarea și sortarea bunurilor materiale destinate pentru refugiați.
Începând cu 27 februarie curent, efectivul din alte unități din garnizoanele Chișinău și Bălți a acordat, de asemenea, ajutor la amenajarea centrelor de plasament, transportarea refugiaților, dar și alte acțiuni de acest gen – toate în susținerea colegilor noștri din alte structuri.
„Pe această cale, vreau să le mulțumesc tuturor militarilor în termen și pe contract, precum și studenților Academiei Militare „Alexandru cel Bun” pentru receptivitate și dedicație în îndeplinirea acestor misiuni nobile. Vom continua să venim în sprijinul autorităților responsabile atât cât va fi necesar. Împreună vom reuși!”, spune ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi.
Cristina Parfeni