Colegiul Militar al Ministerului Apărării a desfășurat, astăzi, o ședință în cadrul căreia au fost aprobate o serie de acţiuni pentru anul 2021, direcţionate spre dezvoltarea Armatei Naţionale, în contextul implementării Inițiativei de Consolidare a Capacității de Apărare (DCBI), dar şi Planului de dezvoltare a capabilităţilor militare ale Armatei Naţionale pe termen lung (2020-2030), transmite CURENTUL.
Potrivit ministrului Apărării, Alexandru Pînzari, modernizarea, reutilarea şi recondiţionarea sistemelor de armament, tehnicii şi echipamentelor militare din dotare, evaluarea rezultatelor privind construcţia şi reparaţiile capitale ale obiectelor de infrastructură militară pentru anul curent, precum şi identificarea modalităţilor şi resurselor necesare pentru realizarea obiectivelor respective în anul 2021 se află pe agenda Ministerului și reprezintă obiective de importanță majoră pentru instituția de apărare.
„Mă bucur că în pofida situaţiei epidemiologice din ţară, am reuşit să ne mobilizăm pentru a identifica cele mai optime căi de soluţionare a unor probleme stringente ale Armatei Naţionale cu referire la patrimoniul militar. Mizez în continuare pe sprijinul şi experienţa specialiştilor din cadrul instituţiei pentru implementarea cu succes a proiectelor iniţiate şi îmbunătăţirea condiţiilor de activitate pentru efectiv”, scrie Alexandru Pînzari pe o rețea de socializare.
Cristina Parfeni