Bunuri de peste 10 milioane de lei au fost puse sub sechestru de către Agenţia de Recuperare a Bunurilor Infracţionale a CNA. Este vorba despre bunuri de provenienţă ilicită care au fost indisponibilizate, săptămâna trecută, în cadrul a trei cauze penale, pornite pe fapte de spălare de bani, delapidare şi trafic de influenţă, transmite CURENTUL.
Astfel, în cadrul investigaţiilor financiare paralele, ARBI a aplicat sechestre pe 76 de bunuri, inclusiv numerar, capitaluri sociale, încăperi locative, construcţii locative şi nelocative, terenuri pentru construcţii şi alte bunuri. Suma totală a bunurilor indisponibilizate este de 10 461 665 lei. De asemenea, pe parcursul săptămânii trecute, ARBI a finalizat 8 delegaţii pe 7 cauze penale în privinţa a 23 de subiecţi; a elaborat 8 note analitice care au vizat 35 de persoane; a întocmit 8 avize consultative privind evaluarea a două automobile şi 9 bunuri imobile şi a luat în administrare 7 automobile sechestrate.
Amintim că, în primele luni ale anului în curs, Agenţia de Recuperare a Bunurilor Infracţionale a aplicat sechestre pe bunuri, dobândite ilicit, în sumă de peste 70 de milioane de lei, iar în 2020, cifra acestora a fost estimată la aproximativ 1,5 miliarde de lei.
Agenţia de Recuperare a Bunurilor Infracţionale este o subdiviziune autonomă din cadrul Centrului Naţional Anticorupţie, specializată în efectuarea investigaţiilor financiare paralele, indisponibilizarea bunurilor infracţionale, evaluarea, administrarea şi valorificarea bunurilor infracţionale indisponibilizate.
Cristina Pendea