[ X ]
Aproximativ 11 mii de beneficiari au primit ajutorul de şomaj în valoare de 2.775 de lei lunar
19 Mai

Aproximativ 11 mii de beneficiari cărora li s-a stabilit dreptul la ajutorul de şomaj în valoare de 2.775 de lei lunar, în perioada stării de urgenţă, şi-au primit deja banii. De ajutoare au beneficiat şi peste 2.400  de persoane cu statut de șomer. În acest sens, Casa Naţională de Asigurări Sociale a transferat din bugetul de stat 23 de milioane de lei. Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă anunţă că numărul celor care solicită suport în perioada stării de urgență a crescut de peste 30 de ori, comparativ cu perioada similară a anului trecut, informează CURENTUL.

Reprezentanții Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă anunță că suma suportului este calculată din ziua în care a fost depusă solicitarea.

„Cererile au fost recepționate până la încheierea stării de urgență, adică până pe 15 mai. Solicitările și copiile actelor au putut fi depuse la distanță, prin utilizarea tehnologiilor informaționale și comunicaționale, pentru prevenirea riscului răspândirii infecției cu coronavirus și respectării securității și sănătății la locul de muncă al angajaților”, a declarat directorul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, Raisa Dogaru.

Angajaţii ANOFM spun că în unele zile au fost depuse şi peste 400 de dosare. Şefa serviciului monitorizare ANOFM, Marcela Ganea, a declarat că „în perioada 7 aprilie – 11 mai, au fost emise 12 mii de decizii de acordare a ajutorului de somaj, care ulterior au fost transmise către Casa Naţională pentru Asigurări Sociale pentru stabilirea suportului. ANOFM depune tot efortul pentru a face față numărului mare de solicitări”, a spus Marcela Ganea.

Doar în ultima lună, 8165 de oameni au fost înregistraţi cu statut de şomer, comparativ cu 271 de persoane, în perioada similară a anului trecut. La solicitarea suportului, dar și la înregistrarea statului de șomer, persoanele care și-au pierdut locul de muncă nu trebuie să dețină poliță medicală. În schimb, cei care nu confirmă un stagiu de cotizare de 12 luni, în ultimele 24 de luni, și persoanele revenite de peste hotare, sunt obligate să fie asigurate medical.

„Dacă persoana nu deține poliță medicală, dar întrunește condițiile prevăzute de art. 20 al Legii nr.105/2018, poate fi înregistrată cu statut de șomer, dar nu are dreptul la ajutor de șomaj pentru perioada stării de urgență”, mai precizează Raisa Dogaru.

Potrivit directorului Casei Naționale de Asigurări Sociale, Elena Țîbîrnă, „plata ajutorului de şomaj se efectuează lunar, prin intermediul prestatorului de servicii de plată desemnat, prin cerere, de către șomer („Poșta Moldovei” sau instituțiile bancare). În cazul în care beneficiarul nu a desemnat prestatorul, plata ajutorului de șomaj unic se transferă la oficiul poștal. Suportul poate fi ridicat la orice oficiu, indiferent de domiciliul șomerului”, mai spune directorul instituției.

Totodată, Casa Națională de Asigurări Sociale anunță că peste 10 mii de deținători de patentă de întreprinzător au primit ajutoarele bănești. Suma totală a transferului ajunge până la aproximativ 30 milioane de lei.

Ajutorul de șomaj unic se achită până la 30 iunie. În prezent, în Republica Moldova sunt înregistrați peste 26.000 de șomeri.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților